Tratat ca un fraier, pe banii mei

Recunosc – am făcut o mare greşeală: am comandat pizza de ziua mea. Mai precis, am comandat pizza de la Borsalino pentru colegii din redacţie. Adevărul e că produsul a fost bun, servirea a lăsat de dorit. Şi nu e prima dată când mi se întâmplă asta cu cei de acolo. Detaliez.

Am făcut comanda destul de târziu, pe la ora 11. Mi se transmite cu o voce suavă că nu poate fi livrată la unu jumate, „că e o altă comandă atunci”. Bine, fie!

– La ora 13?, îmi încerc norocul.

– Şi la 13 e o comandă.

– La 14?

– La 14 se poate, daţi-mi adresa.

Îmi zic că aşa-mi trebuie dacă n-am sunat mai devreme. Cad de acord cu ora 14 şi comunic adresa. Se face ora promisă, nici urmă de comandă. Sun.

– În 5 minute pleacă şi comanda. Numai că e cam aglomeraţie în centru. O să ajungă cât de repede.

Dau să-i explic vocii feminine de la celălalt capăt că al ei coleg care aduce comanda poate parca lângă pod, în apropiere de biserica din faţa Primăriei; deci nu îi ia mult timp de pe Corso până acolo – câteva sute de metri. Şi dacă ieşi la plimbare nu faci mai mult de 10 minute între cele două puncte. Dar parcă vorbesc cu pereţii. Ea tot turuia că o să ajungă comanda. Sînt convins că nici măcar nu şi-a notat că se poate parca unde i-am spus.

Se face două jumate. Unii colegi pleacă. Mă enervez. Dau să sun, moment în care un număr îmi apare pe ecranul mobilului.

– Bună ziua! Sînt de la Borsalino, cu comanda. Colega a notat să o aduc în Palatul Vulturul Negru. Unde e, mai precis?

Cum, mă, să fii orădean, să distribui pizza şi să nu ştii unde e o clădire aflată în buricul târgului? Până şi turiştii care se strecoară printre muncitorii din centru ştiu care e Palatul Vulturul Negru. Mă gândesc că a vrut să spună că nu ştie pe unde să intre şi încerc să-l ghidez.

– Ştiţi unde e Lords? Mă gândesc că dacă nu ştii unde e un palat, ştii unde e o cârciumă pe unde a trecut, la un moment dat, tot orădeanul.

– Poftim?

Ok, omul nu e ca tot orădeanul. Mă gândesc să-i dau alt punct de reper, dar mai întâi îl întreb:

– Da’ unde sînteţi, mai exact?

– În pasaj.

– Bun, la ce intrare? Dinspre Piaţa Unirii?

– Dom’le, sînt în pasaj, trebuie să ajung la Palatul Vulturul Negru.

– Ştiu, că eu am dat comanda, dar încerc să vă ghidez. Deci, unde…

– Dom’le, nu înţelegeţi? Sînt în pasaj.

Nu ştiam dacă îşi bate joc de mine sau şi-a resetat de curând IQ-ul. Îmi vine să-l bag undeva, dar mă abţin.

– Ok, haideţi să nu mai întindem discuţia. Ştiţi unde e Subway?

L-am spart: habar n-avea. Normal, că doar e concurenţa, nu? 🙂 După câteva replici se hotăreşte să-mi dezvăluie secretul: „Sînt la intrarea dinspre Alecsandri, numai pe aici pot intra cu maşina.” Mi-am dat seama că a lui colegă nici măcar nu m-a ascultat când i-am spus că poate să vină pe podul din centru. Îmi reţin cu greu o urătură din străbuni şi îi cer să vină spre intrarea dinspre Unirii, „lângă Green Pub, aproape de grilajul de la intrare„. Mi-am epuizat toate punctele de reper, dar am reuşit să-l fac să găsească locul, să ne întâlnim şi să preiau cutiile cu pizza.

I-am arătat intrarea în palat, în cazul că mai are de adus comenzi. Nu-s convins că a reţinut. La 14:36 eram cu comanda pe birou.

Repet ce am zis la început: produsele a fost bune, servirea nu. Mulţi ar spune că e important că a ajuns comanda. Eu zic că nu-mi convine să fiu tratat aşa pe banii mei. Nici pentru foie gras ori icre negre nu aş accepta să fiu bătaia de joc a cuiva. Dacă nu le poţi aduce la ora stabilită măcar sună-mă cu ceva timp înainte şi spune-mi un interval corect. Dar nu mă lua de fraier. Că mă pierzi de client.

Cel puţin cei de la Borsalino m-au pierdut. Dacă o păţeam o singură dată, treceam peste – se mai întâmplă. Dar am mai primit de la ei o pizza arsă acum ceva timp- mi-au făcut alta, dar era atât de nervos piţarăşu’ de parcă i-am luat banii din buzunar. Nu, tati, eu ţi-am plătit, tu mi-ai dat un produs nasol! Şi tot acolo am primit o pizza cu ton din care tonul lipsea complet. Iar o angajată încerca să mă convingă că e cu ton. Serios? Al naibii ton, juca tupu cu mine: se ascundea atât de bine că nu-l vedeam.

 

4 Comments

  1. Te înţeleg complet.
    Şi pentru mine este importantă servirea.
    Parcă ei nu aveau POS şi angajata de acolo nici nu ştia ce e ăla un POS dar ştiu sigur că nici eu nu le mai calc pragul/comand de la ei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.