Viroza, un „cadou” al iernii

foto: Shutterstock

Îmi place să mă prezint drept „fecior de la poale de munte”.  🙂 Un tip care e obişnuit cu frigul şi iernile grele. În Beiuşul meu natal, copilăria mi-a dăruit nişte ierni de poveste. Am avut zăpadă multă, cu ţurţuri uriaşi pe streşinile caselor şi frig cât cuprinde.

Aşa că-s vaccinat. Sau aşa credeam.

Ani la rând n-am avut probleme cu răceala, viroza ori gripa. În timp ce în jurul meu iarna făcea victime, eu strănutam de 2-3 ori, tuşeam şi mai rar şi gata. Doamna mea mai insista să iau câte un paracetamol ori nişte vitamina C, dar o făceam doar pentru că îmi spunea ea, nu că eram infectat.

Am trecut ceaiul fierbinte la categoria „alte băuturi” şi preferam o cafea ori o apă rece din cămară. 🙁 E adevărat, mă îmbrac gros când e frig afară, dar nu fac un capăt de lume dacă mai cobor până la maşină ori duc gunoiul doar cu o haină subţire pe mine.

Aşa că eram imun la bolile sezonului rece. Sau aşa credeam.

Până în iarna asta…

…când am constatat că nici măcar eu 🙂 nu sînt de neatins. De vreo patru zile sînt mândrul posesor al unei viroze de toată minunea. Tuşesc ca un tractor comunist, strănut, nasul e ca un mic izvor – nu detaliez – iar vocea are un mişto efect de „ecou în badoc”. 😀

Nu ştiu cum am reuşit să mă aleg cu viroza asta, cert e că se luptă de numa’-numa’ cu cei 190 de centimentri şi aproape 100 de kile ale mele. Am avut nopţi în care abia dacă am aţipit vreo 2-3 ore. Am simţit de multe ori dureri puternice de spate şi de picioare, iar ochii îmi lăcrimau de parcă aş fi văzut prima dată „Titanicul„.

Evident că nu stau cu mâinile în sân şi mi-am achiziţionat un mic arsenal de luptă cu viroza. Am Sanador Sinus, paracetamol sinus, vitamina C, ceva pastile contra tusei + ceva sirop atât de culce că ar merge diluat cu nişte Borsec. Mai e ceai cu miere cât cuprinde, pregătit de Neia mea şi bere – glumesc. 😉 Mai adaug supă caldă de tăieţei – tot de doamna mea făcută şi somn, cât pot.

Le folosesc pe toate cele de mai sus, deşi prietenul Niki m-a asigurat că orice răceală durează între 5 şi 8 zile, indiferent ce tratament iau. Aşa că, fiind acum în cea de-a patra spre a cincea se cheamă că-s pe vindecate. Recunosc că nu e boală atât de greu de dus pe picioare, dar e enervantă şi uneori chinuitoare.

Încă puţin

O să-i mai stresez pe Neia mea şi pe ai mei colegi vreo două zile cu tusea mea (sper că nu mai mult). După care o să încerc să mă vitaminizez cât mai mult. O să atac mai multe citrice – mandarine ori pomelo – şi nu o să uit de tradiţionala lingură cu miere din fiecare dimineaţă.

Aşa sper să nu mai ajung la încă o luptă cu viroza. Vorba medicilor şi a poliţiştilor: mai bine previi decât să tratezi. 🙂 Şi sper să treacă şi frigul ăsta. Deja durează de prea mult timp. Chiar şi pentru un „fecior de la poale de munte”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.