Aseara am iesit pe balcon. Nu ca ar fi ceva neobisnuit. Ies in fiecare seara, cand ajung acasa. Vreau sa vad ce mai fac oamenii, praful, norii. Ma mai uit la luna, dar nu prea mult, ca altfel dau definitiv in boala aia a umblatorilor pe streasina 🙂
E mai cald decat ar trebui sa fie in februarie si e chiar ok sa stau pe balcon. Bate si un vant atat de… La naiba, stiu ca e smecher si te invaluie, dupa care treci la siropuri de tuse timp de doua saptamani. E inselator… Culmea, alti vecini nu stau pe balcon. Sau, poate ca ies, dar nu la ora la care ies eu. Sau doar isi intind hainele la uscat si se baga repede inapoi in vizuina lor. E nasol ca n-am nici o vecina draguta, dar asta ar fi o alta discutie 🙂
Aseara, niste tomberoane care isi fac veacul prin curtea blocului au tinut sa-mi traga un sut imaginii idilice pe care mi-o facusem despre ce vad de la balconul meu. Si-a trimis jegurile – niste pungi de plastic si de chipsuri – sa danseze prin curte. Cu ele pe acolo, curtea arata ca un loc parasit din vreo tara primitiva. Noroc cu un Audi si un Opel mai rasarite (nu-s ale mele) care fac nota discordanta si avertizeaza ca ne aflam intr-o tara mai evoluata.
Apropo de asta. Baaaaaaaaaaa, sint si armeni destepti. Asa cum sint si romani muncitori, unguri care nu vor Transilvania si americani care viseaza libertate pentru Irak si Afganistan. Dar Vosganian… Aberatii de genul „au crescut veniturile cu 20%, pensiile cu 40$, o sa avem 2.000 de euro venit brut mediu prin 2020!” au fost debitate din plin de ministrul Economiei la o ora de maxima audienta. Ce naiba vrea sa zica? Minciuni ordinare, fara sustinere in realitate. Dar suficient de bune pentru a le arunca drept praf in ochii electoratului care sa mearga sa-i voteze. Il sparg!!!
Pana una alta, subsemnatul munceste 10-12 ore pe zi, pentru cateva nenorocite de sute de euro, dar sint aspru si ma pot umfla in pene, pentru ca, nu-i asa?, in cartea mea de munca sta scris albastru pe alb ca sint producator de stiri. Si licentiat in drept 🙁
Un ministru cu barbutza vorbeste din statistici si mai are tupeu sa spuna ca studiile care arata ca preturile din Romania sunt mult mai mari decat cele din UE nu arata ca ar fi vorba de o degradare a puterii de cumparare a romanului. Sa mori tu?
Sa-i zic cati bani pot economisi eu pe luna? Sa-i zic din cati bani traieste o familie medie?
M-am enervat din nou si cred ca o sa ies din nou pe balcon. Ma calmez si ma uit macar la cum alearga gunoaiele prin curte. Stiu ca la dimineata le culege vecinul de vizavi, singurul cu simt civic din tot blocul.
Stii cum e, si minciuna-i vorba. Nu stiu insa cum sa fac si sa nu las insulta nesanctionata. Cred ca singura arma pe care o am e deocamdata, blogul. Stiu ca e unul mic dar conteaza, mai ales daca linga el mai vin cateva mii care spun acelasi lucru si bat obrazul cel gros al astora de ne „mintasc” in fata.