Ce zi obişnuită…nu-i aşa?

Bufff!!!

– Termină o dată….

Am parcat o pernă peste telefonul care mă anunţa cu insistenţă că s-a făcut 7 şi jumătate şi e cazul să fac ochi. Cam greu, mai ales că noaptea trecută am băgat iar o insomnie fără motiv.

– Mai dorm…puţin…5 minute, îşi spun, dându-i „stop” soneriei enervante.

Alea 5 minute s-au transformat în câteva zeci…aproape o oră. „Pfoaiiiii, 8 jumate. Iar întârzii la redacţie!” Şi ce dacă? Oricum, tre’ să calc o cămaşă şi nu ratez duşul de dimineaţă. Alţii îl fentează şi nu mă prea lasă să trăiesc. Aloooooooooooo, respir şi eu, ca orice om….

Începe o zi minunată…

******

– Ce frumoş (da, da, cu ş de la şarpe) e meluţu’ (îhî, fără i) ăla…

– Da’ ce carne valabilă are!

– Băăăă, criminalule… Numai la burta ta te gândeşti…

– Evident, că doar nu oi merge la păscut, ca vegetarienii. Doar ştii că leguma cea mai bună e carnea…

– Tâmpenii, amator de sânge nevinovat!

Purtat deunăzi, dialogul dintre o colegă şi un coleg mi-a revenit în memorie pe la 10, când am văzut imaginile din piaţa de miei din Ioşia. Pe cuvânt, nu mă dau în vânt după carnea de oaie, dar nici mironosiţă nu sînt. Aşa că, trăiască lichidarea tradiţională, barbară, cu cuţitul, şi drobul de miel…

Ziua continuă aşa cum a început!

******

🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Nu mă pot abţine să nu râd. L-am văzut pe primar la comenzile unui tramvai. Ăla nou, cu aer de Viena. N-are faţă de vatman. Primarul… Dar merge… Între timp, în centru se buluceşte lumea ca la circ, iar nişte poliţai dau la greu din încheieturi. Cică au grijă să nu se încurce tovarăşii şoferi care se benoclează la noul tramvai. Aiurea! Situaţia e cam maro, dar, na… Traversez lejer pe interzis, pe sub nasul unuia dintre ei, dar nu mă vede…Am 1,90, prin urmare cam pitic, aşa…

Mai încolo aud că tramvaiul ăla care costă cam cât 3 Bugatti Veyron de ultimă generaţie s-a blocat puţin pe Decebal, din cauza unor borduri aruncate aiurea. 🙂 Le-o fi trimis Videanu colegilor de partid din Oradea. Aşadar, nu putea să fie totul ok. Era prea…nemţeşte. În schimb, la cocktail-ul de după::

– Au avut nişte sarmale…., îmi transmite, suav, un coleg. Norocosul…

„Să-ţi meargă bine digestia”, îi transmit.

Ziua mea n-are de ce să nu miroase bine!

******

– Ce, l-au trântit pe Oprescu? Ce i-au găsit?

– Ceva cu listele… Cică nu sînt corecte datele a câtorva mii de susţinători…

Azi-noapte l-am văzut în direct la antena3. Nici el, nici eu nu înţelegeam ce se întâmplă.

– Le era frică tuturor de doctor. E bun, se poate bate cu oricine pentru Primărie.

– E clar ceva lucrătură. E prea evidentă…

Pizda mamii lor de jegoşi!” Ăştia cred că pot face ce vor ei în ţara asta? Domn’ doctor, nu vă lăsaţi!!!

Ziua mea virează încet spre maro!

*****

– Adi, hai că e un incendiu!!!

– Unde?

– La radio!

„Să mori tu!”

Precipitată, Lavinia mă anunţă de eveniment de parcă ar fi aterizat extratereştrii. Urmează întrebarea mea nevinovată.

– Şi eu ce să fac?

Fata realizează că am dreptate şi-mi zice cu voce înceată:

– Eu…doar ţi-am zis…adică…

Pe când am ajuns „la locul faptei” băieţii de la radio terminaseră lupta cu focul. Au lăsat în urmă valuri de fum înecăcios şi poveşti de spus la o bere.

„Bravo, micule Bruce Willis! You save the day…again!”

What a hot, hot, hot day!

*****

În orele ce au venit am mai dat bot în bot cu un meci de liga a doua, unde cei din regie se distrau notând replicile comentatorilor, o mâncare chinezească, foarte aparte prin puiul american 🙂 pe care îl conţinea, ştiri montate la foc automat, întârzierea obişnuită a jurnalului de 18, o bâlbă de-a Escăi (n-am notat-o, dar sper să o dea cârcotaşii) şi încă una a ălora de la Prima (am notat-o – la ora 23:20 au dat o ştire în care spuneau că dacă vrei să afli ora exactă suni la 981. Aloooo, „primilor”, dacă sunaţi acolo vă dă ora exactă, dar cu furtunul, că e numărul de la pompieri. Pentru informarea voastră, numărul scurt pentru ora exactă e 958. În mod irefutabil.)

O zi obişnuită, eram gata să zic.

******

Ba nu. Dinamo a făcut 4-4 cu Craiova. 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 Hai, că asta-mi place. La maxim!!!!!!!!! Forza juveţii!!!!!!!

Acu’ pot să zic: After all, what a normal day!

Şi mâine vine alta… Poate prea la fel. Vă pup, că mor de somn…

Fără categorie

5 Comments

  1. s-o luam pe rand
    1. pune telefonul sa sune la 6,30. in felul asta te scoli la 7,30 fix.
    2. subscriu total la afacerea cu mielul. si inca alte cateva vietati. chiar o pulpita de domnisoara de e posibil.
    3. Treaba cu tramvaiu’ e politica frate… Iti dai seama ca zice oradeanul umblator cu tramvaiu’…Uite primarul cum conduce hardughia! Asta da Om. Pe el o sa-l votez ca conduce gheizesu’ . Primarul chiar crede treaba asta.
    4. Pe Oprescu la ciocanit oamenii lui. Aia nu si-au facut treba. L-au sabotat voit sau nu. Doar nu s-au pus cei din BEC sa stearga cu corectorul seria de buletin.
    5. chestia cu incendiul nu o comentez. Dar din punct de vedere a OTV -ului Basescu a dat foc intentionat acolo…asa ca sa te tii vreo 500 de episoade.
    6. Nu reusesc sa pricep bucuria ta cand castiga Craiova…sa tii cu oltenii…am impresia ca nu ai auzit prea multe bancuri cu olteni sau ce dracu…

  2. Cică un OZN a aterizat la olteni şi primarul unui sat îi sfătuieşte pe locuitori ca, în caz că văd un extraterestru, să vorbească clar, răspicat şi nu prea mult.
    Gheorghe era la coasă… coseşte el ce coseşte şi vede ceva mic, verde, şi cu ochii bulbucaţi în iarbă. Se duce la el şi-i zice:
    – Eu, Gheorghe, cosaş, cosesc…
    La care creatura din iarbă zice:
    – Eu, Ghiţă, pădurar, mă cac!

  3. Un oltean călătoreşte cu trenul împreună cu un negru. După un timp, olteanul zice:
    – Bre, da’ eşti negru!
    – Da, zice negrul.
    Iarăşi tăcere. După un timp, olteanul zice:
    – Bre, da’ de unde eşti?
    – Din Camerun.
    – Camerunu’ ăsta-i departe?
    – Departe.
    Tăcere.
    – Auzi, bre, da’ al cui din Camerun eşti?

  4. De ce se înmormîntează oltenii în picioare? Ca să fie primii la înviere!

    De ce aleargă oltenii în noaptea de Înviere după ambulanţă? Ca să pupe crucea…

  5. ma, eu nu ma pot incadra in trendul asta social care zice ca esti mare suporter doar daca tii cu steaua, dinamo, rapid si, mai nou, cfr. de prin clasa a patra tin cu craiova si stiu sa fac diferenta intre renumele echipei si cel al patronului, pe care nu-l vad cu ochi buni.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.