Bună seara, stimaţi telespectatori! Crimă înfiorătoare într-o comună bihoreană. Un tanar si-a ucis parintii cu zeci de lovituri de cuţit 🙁 Dar, liniştiţi-vă, viaţa e frumoasă! Astazi revin în ţară păsările călătoare 🙂 Şi, totuşi, trei oameni au fost răniţi într-un teribil accident 🙁 Partea bună e că au scăpat cu viaţă 🙂 Muncitorii au ieşit în stradă să ceară salarii mai mari! 🙁 Şi ce dacă? Azi au înflorit magnoliile!!! 🙂

Cam aşa ar suna un jurnal tv în viziunea senatorilor. Acele personaje care atunci când nu dorm, când nu votează la două mâini ori când nu urlă prin Parlament, agăţaţe de cearşafuri scrise cu vopsea, se fac că lucrează. Şi nu oricum, ci în interesul poporului. Că aşa sînt ei. Îşi imaginează cam ce-ar vrea alegătorii şi acţionează în consecinţă. Problema e că imaginaţia lor e una bolnavă, ceea ce dă naştere la monstruozităţi legislative.

Cum e asta cu proporţia egală între ştirile pozitive şi cele negative. Cenzură pe faţă. Jurnaliştii sînt obligaţi prin lege să nu-şi facă meseria. Să nu informeze decât potrivit dorinţei parlamentarilor. Care, apropo, reprezintă poporul. Poporul ăla de care îi doare în cur în restul anului şi pentru care votează în unanimitate tot soiul de rahaturi legislative, utile doar pentru a le spori cantitatea de legi acceptate la foc automat.

Şi cine stabileşte cât de negativă ori pozitivă e o ştire? Dar dacă un jurnal TV sau de radio ar cuprinde doar ştiri pozitive? Înseamnă că am încălca legea, nu? Sau dacă am da o ştire pozitivă în plus? Trebuie să găsim repede una negativă, să compensăm! Aloooo, 112? E ceva ameninţare cu bombă acum, în oraş? 😉