50,00 de lei, recordul la pompă

– Pfuuu, bravo, mă, eşti tare! Pentru a 678-a oară ai reuşit să bagi fix de 49,93. Meriţi un premiu!

Stau în faţa pompei de benzină de la Molul din Cantemir şi mă felicit ironic. Am oprit să alimentez de 500 de mii. Lei. Vechi. Că dacă aş avea atâţia noi v-aş pupa acum din Bahamas ori Seychelles 😀 . Revin. Aşadar, gata să bag combustibilul de 50 de lei noi, pun mâna pe pompă şi casc ochii mari la cifrele electronice care se rotesc pe cadranul din stânga.

Deşi se presupune că am exerciţiu la mână – cei cu imaginaţia bolnavă sînt rugaţi să se abţină, mă refeream la faptul că bag benzină singur în propria maşină de 4 ani 😉 – nu reuşesc niciodată să opresc „acele cronometrului” la fix 50,00 lei. Şi, culmea extazului nervilor mei, aproape mereu reuşesc un „timp” apropiat şi aproape mereu acelaşi. Exact, v-aţi prins, ştiu că am cititori mai deştepţi ca mine: 49,93! E adevărat, mai reuşesc şi câte un „cel mai bun rezultat al sezonului”, adică un 49,97 🙂 dar ăsta e rar de tot.

Aşa că am ajuns să tind la valoarea de 50,00 de lei precum Becali la titlul de campioană ori cum gimnastele moderne la nota 1,00 (ZECE, pentru tineretul 🙂 care nu pricepe). Ştiu că voi atinge fix valoarea asta într-o zi, dar nu ştiu peste câţi ani. Până atunci, ştiu că benzinăriile fac oareşce bani din afacerea asta. Nu mulţi, clar, dar îi ajunge de o cafea şi de un Kentan pe zi celui de la casă.

E adevărat, alţi, mai precis altele bagă întotdeauna fix cât plătesc. Şi asta pentru că pe ele, doamnele şi domnişoarele, le ajută băieţii de la benzinărie. Tagma asta e bine şcolită: băieţii ştiu să bage la fix fără să arunce o privire la cifre. Normal, dacă ochii le stau parcaţi în decolteul ori fusta şoferiţei 😀

Nu-mi rămâne decât să schimb suma alocată unei alimentări. De aici înainte o să bag de 40,00 de lei. Dar şi atunci parcă văd ce recorduri o să stabilesc: 39,93, 39,95 ori, în vârf de sezon, excepţionalul 39,97. Deci, N-AM REZOLVAT NIMIC.

Fără categorie

1 Comment

  1. Iti recomanda sa treci de pragul de 50,00, adik sa pui benzina de 50,07 sau 50,0(ceva) ca nu-ti ia mai mult de 50,00. eu tot asa procedez. Decat sa le las chiar si aia 7 de bani mai bine raman ei in gaura cu 7 bani. =))

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.