E noul meu motto. L-am pus acolo, sus, lângă denumirea blogului. Şi am schimbat şi pozele, cu alte mai…vesele. Că tot vine primăvara. 😀 Chiar încep să mă plac eu pe mine.
Nu e vorba de o prea mare iubire de sine. Nici vorbă. Îmi place despre mine pentru că zâmbesc, că ascult muzică dance la maxim (în maşină, domnu’ şef de scară, doar în maşină 😉 ), că vorbesc cu cineva drag mie în fiecare seară, că „Furia albă”, după ce a terminat cu nenea mecanicu’, merge încântător de bine şi arată ca o gagică proaspăt ieşită de la cosmetică după ce i-am făcut hatârul şi am dus-o sâmbătă la spălătorie, că bebe al lui fratelo mă ţine de mână când mergem să vedem grădina lui taică-său.
Pentru că jurnalul de ştiri arată bine, că, în sfârşit, nu mai trăiesc din fisele plasate într-o fostă scrumieră şi îmi permit şi eu să beau o bere cu prietenii, că mai pot să dau un leu sau doi cerşetorului de la brutăria de lângă pompieri, că mă citesc oameni dragi mie – puţini, dar importanţi (apropo, aici îi mulţumesc lui Ticu, fostul meu coleg de la TTV şi fost şi actual vecin de curte de bloc – mi-a zis în seara asta când ne-am întâlnit: „să scrii, că eu te citesc şi-mi pare rău când dimineaţa deschid blogul şi nu ai scris nimic nou. Mă uit de pe casa scărilor şi dacă te văd la calculator, înseamnă că ai ceva de zis, deci şi eu de citit!” Recunosc, m-a făcut să înroşesc, deşi nu-s deloc alb la ten 😀 Mulţumiri, Ticu!). Pentru că îmi vin în minte tot soiul de nebunii, faine, pe care vreau o dată şi odată să le pun în aplicare.
Pentru că încep să cred că devin cel care, în copilărie, îmi doream să fiu. Aşadar, pot zice despre mine „Ştii, începi să fii ceea ce-mi doream să fii!”… O fi primăvara de vină.
Doar eu o simt în aer? 🙂
Nene al dracului sa fiu, imi place 8imistul tau ce ai inceput sa „emani” in saptamana asta; sper s-o tii tot asa cat mai mult timp 😉 hehe „prietenii stiu de ce”. Ma intreb oare care-i secretu’ sau chiar atat: primavara bate la usa? Na hai ca te las si sper ca si acea bere s-o bem cat de curand 😉
Ai vazut ca gandirea pozitiva da roade?, Sta in puterea ta sa schimbi lucrurile, si nu este doar o fraza.
Hai la mai mare!!!!
J.
:))ma bucur pentru tine… oricum fostul titlu nu sta la „racit „, cred ca il „imprumut” eu pentru un timp… mai ales azi dupa ce in incercarea disperata (probabil) a lu’ Vladut de a scapa de mine m-a dus la ski unde mi-am intins toate „telescoapele” din zona capul, intr-o cazatura acrobatica, dupa care azi am ajuns la servici pe melodia „moartea intreaba de tine” (parazitii si marginean) :))
p.s. e totala poza din dreapta imi aminteste de piff si hercule ( eu inca ma uit la desene animate , asa ca…, in disperarea mea de a le regasi desenele din copilarie):P, take care.