Jucătorii de FIFA 2009, 2010 sau alte 2000-uri ştiu că atunci când mingea intră în poartă, iese afară sau stă pe loc,  ea chiar intră în poartă, iese afară sau stă pe loc. Tehnologia nu poate fi trişată – evident, cu excepţia blatiştilor, care în limbaj „computeristic” se numesc hackeri. 😀

În schimb, în fotbalul jucat pe tăpşanul din sat sau în urlet de vuvuzele, mingea poate să intre în poartă, dar să nu intre, să iasă afară, dar să fie în teren. Mişto paradoxul, nu? Totul e să ai un arbitru care nu vede, nu aude sau n-a jucat în viaţa lui FIFA pe calculator, deşi la ultima chestiune aş avea ceva obiecţii. Totuşi, e păcat ca unul din defectele astea să strice munca de patru ani a unei echipe naţionale ori să devieze pe alte cursuri cariera unor jucători.

După mondialul asurzitor din sudul continentului negru, zic că se impune mai mult decât oricând proba video. Deocamdată doar la marile competiţii: cupa mondială, campionatul european, liga campionilor ori Liga Europa. Cei care joacă aici au bani şi e normal să poată investiţii, asigurând, până la urmă, o corectitudine maximă pentru afacerile lor.

Apoi, cine ştie? Cum ar arăta o cronică de meci din 2120, de la Beiuş, de exemplu 😉 : „După consultarea prin e-mail şi e-nergie a înregistrării video, arbitrul a constatat că mingea a intrat în poartă şi a dat gol valabil pentru Bihorul Beiuş (desigur 😉 ).”

P.S. Toată lumea dă drept sigură o finală Brazilia – Argentina. Ce ar fi dacă s-ar întâlni Germania şi Spania?! S-ar prăbuşi lumea? Ar exploda Butoiaşul atomic? S-ar îndrepta Dunga?