Un copil întreabă: cum arată cerul?

Hai să încep cu un truism, ca să mă dau rotund: pentru fiecare, problemele pe care le avem în viață ni se par cele mai importante. Ele ne determină destinul – suferim intens pentru o banalitate pe care o ridicăm de cele mai multe ori la nivel de sfârșit de lume. Puțini sînt cei care știu să trateze un obstacol exact așa cum trebuie: ca pe o problemă care poate apărea natural și care trebuie depășită.

Recunosc că, după șutul în fund primit recent în viața profesională, mi s-a făcut rușine și am plecat capul. Știu, pare paradoxal, dar exact asta am simțit. Și asta pentru că mi-am comparat situația – pe care la un moment dat o defineam drept ”cea mai nasoală prin care am trecut până acum” – cu cea a unei mame care caută o salvare pentru sănătatea pruncului său. ”Asta e cu adevărat o problemă”, mi-am zis.

Îl cheamă Dorinel Tilică și nu știe cum arată tatăl și mama lui. Are retinopatie și își pierde vederea în ritm accelerat. Am primit un mesaj de la mama lui, care mă ruga să-i fac cunoscută povestea. Familia are nevoie de ajutor financiar pentru o operație și caută oameni cu suflet care să-i ajute.

Adevărul e că nu știu să scriu chestii care să impresioneze. Eu am scris ori am editat de când mă știu doar știri. Și nici nu știu să cer ajutor. Prefer să mă descurc singur. Dar copilul acesta, la cei doar patru ani ai săi, chiar are nevoie de ajutor să răspundă la o întrebare simplă: cum arată culoarea cerului? M-a impresionat povestea lui, publicată de părinți pe blogul special creat în acest sens – http://dorintilica.blogspot.ro/

baby color

După 3 luni, părinţii mă iau acasă, îmi cunosc surioara, sunt alintat şi răsfăţat deşi, din păcate, nu-i văd chipul mamei,doar o aud. Cumplite au fost acele zile, dar mai cumplit pentru că în jurul meu auzeam doar voci: mami, tata, surioara și multe alte voci.

Știu că mulți sînt sătuli de mesaje umanitare. Tot ce vă rog este să citiți povestea lui Dorinel și apoi să decideți ce faceți. E alegerea fiecăruia.

Cert e că pentru mine nu mai sînt probleme de netrecut. Am învățat o lecție simplă: atât timp cât eu și cei dragi mie sîntem sănătoși, totul se poate rezolva, iar greutățile pot fi depășite cu ușurință.

Mai multe informații și documente doveditoare veți găsi aici:

http://dorintilica.blogspot.ro/

Puteți face donații aici:

Banca Comercială Română, Sucursala Ștefan Luchian Botoșani
RO68RNCB0579040596800001cont Lei
RO41RNCB0579040596800002 – cont in EURO
Cod SWIFT: RNCB ROBU
Titular cont Tilica Mariana (mama)
Telefoane (Tilica Mariana): 0231.549.15, 0726.453.127

Fără categorie

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.