Mă dau cu coreenii. Îmi iau telefon de la ei

Precizez din capul postului că nu sînt un fan declarat al niciunei mărci de electronice. Mie, dacă îmi place un aparat, ce știe să facă și felul în care arată, mi-l iau. Condiția e să am bani în momentul respectiv. 😉

Așa am decis să fac acum și cu viitorul telefon din portofoliul subsemnatului. Vechiul meu Blackberry dă semne masive de sucombare și abia își mai face treaba. A rezistat eroic vreo 3 ani, dar acum nici măcar soneria nu-i mai merge. Tovarășul lui mai tânăr – tot Blackberry, dar mai evoluat – a crăpat mult mai repede și a rămas fără ecran valid după numai câteva luni de funcționare.

Recunosc că telefoanele canadienilor de la RIM au fost depășite clar de majoritatea constructorilor. Au fost bune la vremea lor, dar  am constatat în timp că softul de la BB se bușește exact când nu te aștepți, că multe dintre aplicații nu merg, iar – asta deja e o chestie comună și nu o trec la minusuri, ci doar e un punct în favoarea cumpărării unui nou telefon – bateria cade tot mai des.

Am început căutările săptămâna trecută.

Am intrat pe forumuri, am citit review-uri, bloguri, oferte. Am exclus din stat iPhone-ul, pe principiul că nu vreau să plătesc marca, ci tehnica – deși robul lui Dumnezeu, Steve Jobs, și compania merită tot respectul. Nu mă interesează de nicio culoare figurile unui aparat, ci vreau să mă pot baza pe el: sistem bun de operare, baterie excelentă, audio clar și, pentru că tot lucrez în televiziune, să aibă o cameră foto bună și să filmeze HD. Rezistența e și ea o condiție, că obișnuiesc să scap ori să pun telefoanele pe te miri unde.

Cu astfel de condiții, am tot eliminat candidat după candidat și am ajuns în finală cu Allview Viper V1 și LG Optimus G E975 Black. 🙂

viperLa primul am ajuns după o discuție cu colegii mei de la tehnic, mai mult decât mulțumiți de ce le oferă autohtonii de la Allview la un preț decent pentru un smartphone. E interesant că are dual-sim, baterie bună, quad-core și sistem de operare Android 4.2 și e foarte stabil. Mai deține câteva șmecherii, dar eu sînt interesat să pot vorbi pe el, nu să mă joc ori să hecăresc computerele de la NASA.

lg_lg_optimus_g_l13503_0Al doilea a ajuns în vederile subsemnatului după ce am aflat de la Mortu despre Nexus 4, telefonul Google de la LG sau, mă rog, LG de la Google. 🙂 Bun de tot, iar Optimus G E975, tot de la LG e cam același lucru, doar că are camera foto de 13 MP – faină treabă! Cu baterie mai tare decât Allview, dar cu un sistem de operare cu o treaptă mai jos, cu geam de gorilă 😀 – excelent! – și procesor quad-core snapdragon, a câștigat confruntarea cu dual-sim-ul Viper. E doar o diferență de 150 de lei – mai scump LG – și nu mă deranjează port cu mine două telefoane, cel de la firmă își bine treaba – dat și primit apeluri.

Am tot căutat în magazinele din Oradea, dar Optimus G e mai rar decât un alb într-o comunitate băștinașă din Tanzania. Așa că am decis să mi-l comand online, deși-s cam suspicios în ceea ce privește lucrurile luate de pe net. Chiar azi dau comanda și revin cu opinii după ce-l butonez.

5 Comments

  1. Sa stii caam stat si eu pe ganduri destul.
    Nexus 4 de departe cel mai bun telefon pe care l-am detinut.
    Sa imi zici parerea ta despre Optimus G dupa 2-3 saptamani de folosinta. Sunt curios.

  2. Nu stiam ca ai blog.
    +1 Subscriber 🙂

    Faza nasoala e atunci cand intru de pe mobil nu vad scrisu din cauza SHARE-ului „float” pe care il ai.
    Poate il rezolvi 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.