Motto: „Toată lumea, toată lumea sare acum cu mine!” – fragment din imnul celor cu gaz în casă, indiferent că e butelie sau instalaţie 🙂

E aproape 1 noaptea şi patrulez prin oraş cu o butelie în portbagaj. Evident, e goală, butelia 🙂 , şi puteam să o schimb dimineaţă, dar nu am riscat să o ţin în casă. Să mă explic.

Ca în orice casă, şi la noi s-a terminat gazul din butelie. (Între noi fie vorba, cred că numai la ruşi nu se termină niciodată gazul. 🙂 ) Aşa că seara, pe la vreo 9 jumate, am pus recipientul în portbagaj şi am plecat spre un peco să-l schimb. Mă enervez când aud că face 72 de lei, dar plătesc, că nu am altceva ce să fac. În sat umplem buteliile cu gaz de o pompă de GPL, plătim 40 de lei cel mult şi ne ţine cât una nouă, aproape dublă ca preţ.

Acasă instalez butelia, verific să nu iasă gaz pe la furtun, adică folosesc săpun lichid şi urmăresc dacă apar bule de aer. (Cu foc nu am verificat niciodată, am filmat destule case în care proprietarul a încercat să decoleze prin metoda asta.) Decretez că totul e ok, deşi simt un uşor miroş specific. Arunc vina de faptul că butelia stătuse lângă alte „surori” la benzinărie. Ascult atent dacă nu cumva se aude un şuierat care să indice determinarea gazului de a ieşi în lumea largă. Nu aud nimic, deşi, de când port ochelari nu mai prind sunetele cum trebuie. 😉

Vreo două ore mai târziu, după ce termin munca pe internet, verific, aşa, ca să fiu sigur, dacă totul e în regulă cu butelia. Ceva îmi rămăsese în creier, împlântată ca o idee fixă printre neuroni. Când mă aplec, văd un minunat şirag de bule pe gâtul recipientului albastru, cam afectat de rugină. „Fain, da’ periculos”, constat cu inteligenţa-mi cunoscută.

Deşi am şters conştiincios săpunul lichid folosit pentru verificare, rămăsese o mică insulă chiar în dreptul intrării ţevii în butelie. Noroc cu ea, pentru că mi-a dat de ştire că gazul găsise un loc de ieşire pe unde nu mă aşteptam.

Aşadar, era aproape 1 noaptea şi patrulam prin oraş cu o butelie în portbagaj. Puteam să o schimb dimineaţă, dar nu am riscat să o ţin în casă.

„Nu sînteţi singurul care o schimbă. Mai mulţi ne-au zis că iese gazul din ele. Cred că nici nu le mai verifică ăia care le umplu.” Omul de la benzinărie e sincer şi nu e vinovat, dar nu mă pot abţine să-l întreb: „Şi dacă nu controlam până dimineaţă? Îmi plătea cineva biletul de zbor în aer?”

Evident, niciun răspuns. Şi totuşi, cine răspunde? Că sînt convins că în situaţia asta nu mai e mult până va bubui vreun apartament prin oraş.