Blogul are cei 7 ani de acasă

Pe care era la un pas să nu-i sărbătorească online. A reuşit resuscitarea datorită amicului GAS, specialistul în întreţinere virtuală şi în resuscitare internetică. 🙂

Aşa că ieri i-am suflat în lumânările de pe tortul virtual. De fapt, a fost un cât se poate de real meniu chinezesc pe care l-am servit alături de jumătatea mea la un restaurant din Oradea. Bine, recunosc că nici eu, nici Neia mea, nu realizam că sărbătorim 7 ani de când am inaugurat blogul 😉 . Important e că, ulterior, am legat ieşirea în oraş de aniversarea saitului personal.

Chiar dacă în ultima vreme nu am scris prea mult – mă revanşez, sînt sigur -, am contorizat că din 2007 până acum am scris 895 de postări. La acestea am primit aproape 1500 de comentarii. Nu e mult, dar nu e nici puţin.

Adevărul e că, început mai mult din joacă şi din plictiseală, blogul subsemnatului a mers înainte, an după an, asemenea unui tanc rusesc – scuzaţi comparaţia! 😀 O singură chestie nu o cunosc: câţi vizitatori au fost? Nu am reuşit să-i contorizez şi să-i adun cu cei din perioada în care activam pe wordpress. Dar, nu-i bai, n-am scris niciodată ca să adun cât mai mulţi fani, deşi nu-i rău să fii citit de multă lume.

Acum, că e cu .ro…

…este promovat prin facebook şi google+ şi, în curând, bine securizat, o să-l completez mai des. Îmi place ideea de a avea o insulă a mea în oceanul internetului, unde să mă manifest aşa cum cred de cuviinţă. M-am exprimat plastic, nu? 🙂

Ziceam că o să continui să scriu şi voi începe cu concediul superb în care am fost vara asta cu Neia mea, tocmai pe litoralul vedetelor, la Nisa. Despre asta vor fi următoarele postări. După care vom vedea ce subiecte vor veni. Că viaţa e lungă şi interesantă. Şi a mea, şi a blogului.

La mulţi ani mie! Ă, blogului! 😀

P.S. Un scurt teaser despre ce urmează:

Nisa iulie 2014 1Nisa iulie 2014 2Monte Carlo iulie 2014

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.