Acum şapte ani şi jumătate, la puţin timp după ce îmi inaugurasem blogul, îmi făceam intrarea pe un nou canal de pe internet – Youtube. Un fel de Facebook video, unde, în loc să postezi tot felul de creaţii literare proprii, prezentai filmuleţe filmate de tine sau de cunoscuţi. Acum Youtube are fix 10 ani, motiv pentru care fac o incursiune în istoria lui, văzută de mine. 😀
Pe atunci, în 2007, nu toată lumea avea camere video şi nici nu ştiu să fi existat telefoane capabile să înregistreze imagini în mişcare 🙂 . Aşa că erau destul de puţini utilizatori ai Youtube-ului – comparativ cu miliardul de astăzi.
Eu mă obişnuisem cu metacafe-ul şi cred, dar nu bag mâna în foc, că exista deja autohtonul 220.ro. Pe Youtube, însă, care împlinise deja doi ani şi jumătate pe atunci, am descoperit muzica anilor ’90, aşa că mi-am făcut cont şi am rămas acolo. 🙂
Dar nu aveam propria mea cameră video, aşa că primul clip încărcat a fost unul produs de un coleg de la tehnicul Transilvaniei TV – Scuty. Mi-a plăcut cum îl montase, i-am cerut permisiunea să-l urc pe proaspăt descoperitul Youtube şi asta a fost. 1039 de oameni l-au vizionat. 🙂
Au urmat tot felul de materiale TV, majoritatea realizate ori montate de mine. Altele erau primite de la colegi ori corespondenţi ai posturilor unde am lucrat. Mi-am creat propriul canal, care a adunat în timp 60 de abonaţi. Am avut cameră video, aparat foto şi apoi telefon „dăştept„. 😀
Cele 119 materiale postate pe canalul subsemnatului au adunat în timp 241.828 de vizionări. Cea mai accesată, cu 54.496 de vizionări, a fost, din păcate, o ştire TVS despre înmormântarea unei fetiţe. Pe locul doi (29.291 de vizionări) s-a poziţionat un material despre un accident surprins de camerele de supraveghere în Cluj – imaginile le-am primit de la corespondenţii TVS la Cluj-Napoca Alexandra Turda şi Emil Kovacs. Tot un corespondent al TVS Oradea, Cristi Axinte de la Timişoara, a dat clipul de pe locul trei (23.922 de vizionări) – cel referitor la descinderile DGA şi DNA la vama Stamora Moraviţa.
Cea mai vizionată creaţie proprie a fost postată la începutul lui 2010 şi arăta imagini de la inundaţiile din Girişu Negru. 2494 de acccesări a avut. 🙂
Au urmat trecerea la HD şi înmulţirea video-urilor personale. Ultimul clip propriu urcat pe youtube a fost cel despre fumul imens degajat de CET Oradea şi a avut parte de o postare separată. De aceea, închei cu penultimul clip, cel cu teckelul nostru, care nu înţelegea cum funcţionează maşina de tuns iarba. 🙂
P.S. Pe urmele mele calcă şi Vlad, cel mai fain nepot din lume. O face apăsat şi sînt convins că în scurt timp mă va întrece.
Mă alătur discuţiei şi menţionez că cel mai vizualizat clip producţie proprie are 39,650 vizualizări şi este intitulat Totul despre Digi Smart CAM RCS RDS .
Spor! Bagă mare că eu mi-am propus să bat milionul de vizualizări pe canalul subsemnatului. 🙂