Duminică de vară cu oameni faini

Sînt un tip direct, care spune ce gândește, cu riscul de a deranja sau de a-i îndepărta pe unii oameni de lângă mine. Nu-i bai, îmi zic 😉 , măcar rămân cei faini, cu care mă înțeleg și alături de care mă simt bine.

Mi s-a întâmplat de-a lungul anilor ca, afirmând un lucru sau altul – în care chiar am crezut, să o pățesc din partea unor oameni pe care i-am susținut și cărora le-am acordat întreaga mea încredere. M-am ars și nu mi-a picat bine deloc. M-am consolat cu ideea că au fost persoane care nu au meritat să le întind o mână și nici să le tratez cu simpatie și colegialitate.

Așa că, treptat, s-a cam făcut curățenie în jurul meu. Am renunțat chiar și la prieteni care nu au fost ok în unele situații, iar pe alții îi tratez acum ca pe simple persoane cu care mă intersectez la un moment dat în viață.

În schimb, cunosc oameni noi, faini de tot, ori descopăr lucruri de admirat la persoane pe care le știu de ceva timp. Așa mi s-a întâmplat și duminică, atunci când, alături de Neia mea, am ieșit cu câteva dintre fetele de la salonul Bella și cu soții lor la o terasă în afara orașului. Nu-i un secret, am fost la Millenium, lângă Salonta, unde ne-am simțit excelent. 🙂

Bella la Millenium (4)Bella la Millenium (3)

Vremea superbă, de vară – nici caldă, nici rece 🙂 -, mâncare bună, atmosferă liniştită (important – sînt locuri de joacă pentru cei mici, animale de văzut şi chiar un minilac) oameni faini cu care să râzi, să discuți, să te simți bine. Ne-am simțit revigorați, plini de energia aceea pe care ți-o dă întâlnirea cu persoane cu care chiar simți să rezonezi.

Bella la Millenium (2)Bella la Millenium (7)Bella la Millenium (1)

Și vara e lungă! 😀

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.