E vremea salatei de vinete

Dacă unii recunosc că „vara nu dorm„, eu o spun pe aia dreaptă: unul dintre motivele pentru care am aşteptat vara e că din meniul de sezon face parte salata de vinete. Sau zacusca de vinete, cum îi ziceam pe când eram pici. 🙂

Făcută neapărat cu maioneză şi ceapă, e unul dintre preparatele mele preferate. Aşa că atunci când le-am găsit la aprozarul din centrul de comună gândul mi-a zburat instantaneu la gustul excelent al salatei de vinete. Aşa că am pus cinci bucăţi în plasă, iar când am ajuns în sat m-am grăbit să instalez grătarul pe care le-am copt la foc puternic. (Până când mi-am adus aparatul ca să fac fotografii, trei dintre vinete s-au şi copt.)

salata de vinete (1)

Proaspăt luate din foc, le-am ascuns sub un prosop într-un vas în care au stat preţ de 10-15 minute, cu sare aruncate peste ele – se fac mai moi aşa şi se curăţă mai bine.

salata de vinete (3)salata de vinete (5)

Am suferit ceva când le-am curăţat – încă erau fierbinţi, aşa că am avut nevoie de tradiţionalul bol cu apă rece. Am reuşit să le curăţ bine şi după ce le-am spălat şi lăsat la scurs într-un storcător, mi-am exersat calităţile de baterist. 😉 Adică am pus mâna pe un cuţit şi pe un tocător şi le-am executat un „solo” de vreo 25 de minute – 5 minute de luptă cu fiecare vânătă, pe ceas! Până au ajuns aşa:

salata de vinete (6)

Nu arăta tocmai digerabil, dar le-am „înfrumuseţat” cu maioneză – sînt de mult timp master în domeniu 😉 – şi cu nişte ceapă proaspăt scoasă din pământul fertil al grădinii din spatele casei, răzuită şi stoarsă. N-am mai avut răbdare să aşez zacusca într-un bol mai arătos, aşa că am folosit vechea lingură de lemn ca să o iau direct din vas şi o întind pe câteva felii de pâine.

salata de vinete (7) salata de vinete (8)

N-au lipsit din deliciul culinar roşiile din serele de lângă sat, ardeii şi castraveţii din aceleaşi surse şi berea. Ultima de la Penny. 🙂

Iar sezonul vinetelor e abia la început. 😀

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.