Când afară sînt 40 şi ceva de grade la soare (oficial vreo 36 la umbră), iar tu stai într-un birou unde adie, dinspre aerul condiţionat, o briză de nu mai mult de 23 de grade, priveşti cu alţi ochi ce se întâmplă dincolo de geamurile clădirii. Poţi să te uiţi liniştit, fără ca soarele să te stoarcă de ultimele picături de energie, şi să analizezi ce şi cum.

Am făcut-o eu azi, când, după ore de şedere în atmosfera binefăcătoare a biroului, mi-am zis să văd cum se munceşte pe şantierul din centrul Oradei. Am ieşit pe unul dintre balcoane şi… m-a izbit un aer atât de cald, încât mi-am amintit instantaneu de ultima saună la care am fost. 🙂

„E greu de stat în atmosfera asta chiar şi 10 minute, d’apoi ore întregi”, mi-am zis, după care am căutat din priviri zonele din piaţa Unirii în care se mai lucra.

Am privit în jur cu înţelegere: cine ar fi putut munci pe o asemenea vipie, să care roabe, materiale de construcţii, să dea la lopată, ori să manevreze utilaje? Eram pregătit să înţeleg lipsa oamenilor muncii, dar, spre surprinderea mea, câţiva înfruntau vitejeşte soarele şi lucrau zor nevoie mare.

Nu zic, au fost alţii care s-au adăpostit cum au putut, la umbra schelelor.

Repet: chiar îi înţeleg! Şi eu am lucrat prin vacanţe în aer liber, pe câmp ori pe şantier şi ştiu cât de nasoală e atmosfera sufocantă, plină de praf. Plus că aş fi al naibii de cârcotaş ca, de la cele 23 de grade din birou, să-i critic pe oamenii ăştia.

Şi greul nu a trecut. Din contră! Marţi şi miercuri avem 40 de grade în Bihor – cod portocaliu de caniculă, deci nişte întretruperi ale muncii pe şantiere nu doar că vor fi binevenite, ci chiar obligatorii.

P.S. Eu chiar îi respect pe muncitorii care au parte de asemenea condiţii şi, în ciuda lor, continuă să-şi facă treaba. Munca de orice fel merită măcar o mică apreciere.