Pe Vlad Plăcintă îl ştiu de pe Facebook. Ar fi cam greu să ne întâlnim faţă în faţă: între Oradea şi Botoşani e o distanţă cam lungă. 🙂 Dar niciodată nu se ştie pe unde ne duc paşii. Ştiu, însă, că Vlad are o inimă mare. Atât de mare încât încap în ea toate sufletele pe care vrea să le ajute. De aceea conduce o asociaţie cu nume predestinat: Salvează o inimă.
Ştiindu-l implicat în proiecte umanitare nu am ezitat nici măcar o clipă atunci când m-a rugat să scriu despre unul dintre cazurile de care se ocupă. A durat însă câteva zile până să pun mâna pe laptop şi să intru pe blog. Am avut câte ceva extra de făcut în afara lumii virtuale şi doar acum apuc să-mi respect promisiunea făcută amicului meu online. Ocazie cu care îmi cer scuzele cuvenite faţă de Vlad Plăcintă pentru întârziere. Sper să le accepte. 🙂
Vlad m-a rugat să scriu despre Elena Petică, o fetiţă de doar 6 ani, care suferă de luxaţie neurologică de șold drept.
Are nevoie urgentă de bani – nu puţini, dar nici mulţi – ca să aibă parte de o şansă la o viaţă normală. 18.500 de lei costă operaţia care va fi făcută la un spital din Bucureşti, iar alţi 5.000 de lei înseamnă transportul, cazarea, tratamentul postoperatoriu şi consultaţiile. Mama ei e singură, după ce soţul a părăsit-o, şi îşi creşte copila dintr-un venit lunar de 1.100 de lei.
Povestea copilei şi imagini înduioşătoare puteţi vedea pe saitul asociaţiei Salvează o inimă.
Oamenii au început să doneze, dar timpul e scurt. Până acum s-au strâns 7825 de lei şi mai sînt 41 de zile până la operaţie, perioadă în care mai e nevoie să se adune în jur de 16 mii de lei.
Dacă suferinţa unui copil vă rupe sufletul, dacă simţiţi că puteţi contribui cu puţin la alungarea lacrimilor din privirea lui, dacă vă îndeamnă inima să îi ajutaţi să aibă o viaţă normală, să ştiţi că o puteţi face. Oricând. Acum. Aici.