– Pfuuu, asta îmi lipsea…

Aplecat peste roata din stânga a maşinii personale, încerc să-mi dau seama de ce cauciucul e mai moale decât celelalte trei bucăţi din dotarea autoturismului. Nu văd nimic suspect, dar decid că e cazul să verific mai amănunţit – o roată nu se dezumflă de capul ei. Mă temeam să nu fi colectat vreun cui sau nişte bucăţi de sticlă, mai ales că în urmă cu o seară în parcare văzusem nişte cioburi aruncate aiurea, printre maşini.

Aşa că iau punct-reper un OMV din apropiere şi, după ce folosesc una dintre pompele lor, conchid: e nasol. În roată presiunea era de 1,8 atmosfere, cam mult sub cele cele 2,2 pe care le avea normal.

În ciuda constatării, nu aflasem cauza pierderii de presiune, motiv pentru care m-am îndreptat direct spre vulcanizarea de pe Ady Endre. Ştiam că e non-stop – era spre 7 seara – şi că băieţii sînt ok. După o scurtă analiză, unul dintre angajaţi îmi face rezumatul: cauciucul nu are nimic, e ceva la jantă, dar se rezolvă repede şi uşor.

Perfect, îmi zic. N-aveam chef să aştept şi nici să plătesc prea mult pentru o pană. Omul se mişcă repede, rezolvă problema şi pune roata la loc cu o dexteritate care mă convinge să-i las şi un mic bacşiş. Îl rog, înainte să plec, să verifice presiunea şi în celelalte roţi. Nu ştii niciodată!

– Cât avea?

Tipul de la vulcanizare nu apucă să-mi spună dacă roata din dreapta era ok sau nu. Auzisem un zgomot în spatele meu, dar nu-i dădusem importantă. Chiar dacă în curte era doar maşina mea, la vulcanizare se mai aflau un angajat şi un bărbat de la magazinul de anvelope, aflat în aceeaşi curte. Aşa că oricine putea produce zgomotul. Nu de aceeaşi părere era băiatul ce verifica presiunea.

– Băăăă! Ce faci? Staiiiii!!!!!!!!

S-a ridicat brusc şi, după o secundă de nelămurire, a aruncat furtunul de aer comprimat şi a luat-o la fugă, spre poartă. Mi-am întors privirea la timp cât să prind câteva frame-uri din pedalarea furioasă a unui tip care a virat brusc spre stânga, ieşind din câmpul vizual al subsemnatului. În urma lui alerga ca la suta de metri băiatul de la vulcanizare, înjurând în maghiară de toţi sfinţii şi enumerând „metafore” de prin cartier.

– I-a furat bicicleta? Era bicicleta băiatului. F…! I-a furat bicicleta!!!

Celălalt angajat ajunsese în fugă lângă mine şi întreba ba în română, ba în maghiară ce s-a întâmplat. Ne uitam amândoi după biciclistul fugar şi urmăritorul lui. Nu ştiam încotro au luat-o, atât de repede se petrecuse totul. Realizam că nu am printre gene nici măcar una care să semene cu a lui Usain Bolt, aşa că i-am propus scurt colegului păgubitului:

– Hai să-l urmărim cu maşina mea!

– Las’ că fug cu a mea.

N-am apucat să mai zic nimic. Omul s-a urcat într-o maşină verde, parcată chiar în curtea vulcanizării şi a demarat ca la curse. M-am întors şi am văzut o altă bicicletă aruncată pe jos, chiar în spatele maşinii mele. Atunci s-au legat unele chestii: necunoscutul intrase pe uşa larg deschisă, a profitat că nimeni nu era atent la el, a abandonat bicicleta cu care venise şi a luat-o pe cea de la vulcanizare, proptită doar de nişte obiecte de metal din curte. Apoi a ţâşnit.

– I-a furat bicicleta băiatului. Bicicletă scumpă… o mie de euro zicea că a dat pe ea. Cum naiba a avut atâta tupeu să intre într-o curte unde mai erau oameni? Îi şi prost: avem camera de supraveghere care l-a înregistrat.

Bărbatul de la magazinul de anvelope era surprins de tupeul golanului. Mă uit spre camera video: filma exact locul unde hoţul dăduse lovitura. Eram sigur că-l filmase la marele fix.

– Hai să vedem dacă l-a înregistrat pe individ, îi propun omului şi intrăm împreună în magazin, unde avea calculatorul legat la sistemul de supraveghere.

E agitat şi afectat de cele întâmplate. Încearcă să deruleze imaginile înapoi, dar realizează că nu are parola sistemului, ca să intre probabil în setările de administrare. Renunţă şi se uită lung spre curte:

– Omu’ ăsta nu şi-a ales bine ziua ca să ne fure. Azi a murit unul dintre angajaţii noştri. Acum vreo trei ore, la Oşorhei. Mergea pe drum şi l-a lovit unu’…

În curte, lângă o motocicletă verde, tuningată, ardeau nişte lumânări. Era clar: hoţul nu-şi alesese bine ziua.

– Nu l-am prins. Pedala ca nebunu’. Da’ a plecat colegu’ cu maşina după el. Să-mi bag…

Tânărul de la vulcanizare se întorsese şi spumega de furie. Şi-a descărcat-o cu un şut năprasnic în bicicleta abandonată de hoţ. A dat cu atâta forţă încât vehiculul pe două roţi a zburat cât colo şi mi-era că tipul îşi luxează sau îşi fracturează piciorul – nimerise cu tibia partea metalică. Încă nervos a luat cheia şi furtunul şi s-a apucat să desfacă roata altei maşini care ajunsese în curte.

Spera ca al lui coleg să-l fi prins pe fugar. Dacă nu… Dar n-a fost cazul să se gândească la alternativă. Maşina verde şi-a făcut apariţia după câteva minute, iar de la volan a coborât triumfător celălalt angajat.

– O să-mi faci maşina, a strigat către colegul lui, arătând spre capota uşor zgâriată. N-a vrut să oprească, da’ l-am lovit cu botul maşinii şi l-am prins. Cred că era beat sau… L-am lăsat cu unu’ (cred că vorbea de un cunoscut de-ai lui, n-am înţeles prea bine) şi am chemat Poliţia.

Îl prinsese undeva spre strada Eminescu, la vreo câteva sute de metri depărtare şi-l lăsase în grija unei persoane. I-am zis băiatului de la vulcanizare că, dacă are nevoie de mine ca martor, îi las numărul meu de telefon. Mi-a mulţumit, dar nu avea nevoie. Am plecat ca să-l găsesc pe suspect, să-l filmez – na, deprinderi de jurnalist „bătrân„. 🙂 N-am apucat, deşi l-am găsit: telefonul mi-a făcut figura şi bateria a sucombat când aveam mai mare nevoie de ea. 🙁 🙁

Individul a fost luat pe sus de poliţişti şi dus la audieri. A doua zi am aflat că atunci când i-am zis tupeist greşisem pe jumătate. Era dublu tupeist, de două ori borfaş adicătelea. Din buletinul de presă al Poliţiei am aflat că şi bicicleta pe care o abandonase în curtea vulcanizării fusese furată. O luase cu câteva minute înainte din faţa unei biserici. Mai bine dădea nişte acatiste.