Acum câteva luni, prin toamna lui 2015, pe când eram la Viena doamna mea îmi zice:

– Hai să mergem la Flohmarkt!

Prima mea reacţie:

– Ce-i aia? 😕

– Piaţa de purici. O să vezi.

– Nu, mersi. Nu cumpăr. 😉

– 😀 Măi, aşa i se zice, dar e o piaţă cu vechituri şi cu reduceri. Foarte faină, direct pe stradă.

Adevărul e că în sâmbăta aceea era una superbă de toamnă. Numai de stat în casă nu-mi ardea, mai ales că eram prin fosta capitală a kaiserilor. Aveam la dispoziţie mult soare, era cald şi traficul redus, adică exact aşa cum îmi place mie. L-am setat pe „Marcel” să ne îndrume înspre „puricărie” 😉 , pe Neubaugasse, undeva lângă Mariahilferstrasse. Am ajuns repede, dar nişte străzi blocate de poliţie şi pompieri ne-au făcut să mai dăm câteva ture până am găsit un loc de parcare. Am devenit expert în aşa ceva prin Viena, deşi nu-ţi trebuie atestat ca să te descurci acolo. 🙂

Primele care mi-au sărit în ochi după ce am intrat pe artera principală au fost sutele de fotografii cu chipuri umane lipite direct pe asfalt.

M-am lămurit după ce am mers câteva sute de metri: aşa înţelesese o asociaţie să manifesteze pentru drepturile omului. Mişto!

După lecţia asta de civism – repet, mişto pentru mine ca jurnalist, dar şi ca simplu trecător – am virat stânga spre… piaţa de purici. 🙂 De fapt, o uriaşă întindere pe câţiva kilometri de mese pe care se revărsau tot felul de mărfuri. A nu se confunda cu pieţele de vechituri de la noi, unde pe mesele acoperite cu plastic se revarsă din sacii de un-fost-alb-transformat-în-gri-spre-negru hăineturi de tot felul, care au cunoscut călcătorul într-un univers paralel şi tare îndepărtat.

Participanţii la Flohmarkt erau, mulţi dintre ei, comerciaţi din zonă, care îşi scoseseră marfa în faţa magazinelor şi trânteau nişte reduceri de te lovea ruşinea dacă nu cumpărai ceva. Haine, ochelari, lucruri pentru casă, bijuterii, cărţi, electronice – începând de la un euro bucata ori cu preţuri din care tăiau, pe bune, chiar şi 70 de procente.

Şi mai interesanţi erau autenticii vânzători de vechituri, care aduceau chestii de pe vremea bunicii: tablouri, insigne, steme, cărţi, casete… tot soiul. E fain că te poţi tocmi cu ei.

Aşa că nu e de mirare că în zonă s-a revărsat puhoiul de oameni. „Piaţa de purici” e, de fapt, un fel de mall în aer liber, unde vienezu’ şi turistu’ vin la shopping profitabil, se plimbă şi cască ochii, mănâncă… Apropo de asta, mâncăul din mine – mai nou rebrenduit sub titulatura modernă „gurmand” 🙂 – a pus ochii direct pe un ditamai avizierul cu pui rotisaţi. 😉 Care mergeau ca unşi cu o bere. La halbă. De fapt, la halbe. Până la urmă am mâncat un langoş. 😀

Evident, nu se puteau rata nici bunătăţile tradiţionale, preparate de oierii ori crescătorii de vaci, porci ori de alte legume, care şi-au petrecut vara „mioritic style„, la munte, prin Alpii austrieci.

Ziceam că puteai cumpăra de toate la Flohmarkt. Până şi tunsori noi, executate la „botu’ calului„, în buza străzii, pe trotuar. 🙂 Asta ca să vadă tot ţugulanu’ ce meşter e hair-stylistu’ şi ce curajos e cel de s-a aşezat în scaun. Promovare foarte faină şi fără să fie scumpă!

Şi că tot ziceam de promovare, de aglomeraţia asta nebună de la Flohmarkt au profitat şi nişte sud-americani care îşi prezentau prin dans, culoare şi muzică ultima producţie.

Nu intru în detalii de ordin istoric şi organizatoric. Am aflat doar că există o piaţă permanentă de vechituri chiar lângă Naschmarkt (piaţa mare), organizată în fiecare sâmbătă. În schimb, „pieţele de purici” stradale se organizează mai rar, în diverse zone ale capitalei austriece, dar merită vizitate. Măcar pentru oferta imensă de tot felul de produse.

A, să nu uit: când ne-am întors la maşină, chipurile lipite pe şosea erau dezlipite de ceva utilaje, care adunau totul şi nu lăsau pic de mizerie. Pentru că… civilizaţie. 🙂