10 daruri pe care vă urez să le găsiţi în desaga Moşului

Frigul pictase flori de gheaţă pe sticla ferestrei, dincolo de care se putea ghici albul zăpezii căzută peste noapte. A nins din belşug, iar de pe streaşina casei ţurţurii se încăpăţânau să iasă în evidenţă în faţa omătului gros de un lat de palmă.

Nici măcar nu se crăpase de zi afară, când cei mici făcură ochi. Strânşi sub plapuma groasă, tremurau de nerăbdare. Abia aşteptau ca tata să intre în cameră, să mai azvârle un lemn în soba de teracotă şi, aprinzând becul, să-i anunţe:

– A venit Moşu’!!!

Au ţâşnit ca din puşcă spre geamul pictat cu flori de gheaţă, lăsându-l pe părinte zâmbind în urma lor. Au deschis primul geam din cele două ale ferestrei şi chiuiau de fericire. Peste ghetuţele curăţate de cu seară şi înghesuite între cele două geamuri îi aşteptau cadourile.

– Oau, portocale! Bananeeeeee!!! Iuuuuuu – ciocoooooo!

Bucuria lor era bucuria părinţilor. Doar ei ştiau cât de greu au făcut rost de fructele acelea exotice atât de rare şi aproape imposibil de găsit pe rafturile magazinelor. Ca şi cărţile sau jucăriile pe care le mai strecurau în vreun an în cadourile de Miculaş.

– Moş Nicolae e mai sărac, aşa. În schimb, Moş Crăciun o să fie mai bogat!

Cei mici au înţeles repede legea asta nescrisă a moşilor. 🙂 Mai ales că, de Crăciun, Moşul chiar îşi ţinea promisiunea şi umplea locul de sub brad. Ajutoarele lui, mama şi tata, aveau grijă să facă rost, „pe sub mână”, de cam tot ce-şi doreau puştanii.

Au trecut de atunci mai bine de 30 de ani.

Copilăria s-a dus. Maturitatea şi grijile i-au luat locul. Iernile de altădată au rămas amintiri, iar bananele, portocalele şi ciocolăţile cresc în fiecare mall – locul în care Moş Crăciun s-a mutat din Laponia, de la Polul Nord sau de unde o fi stat până acum.

Adulţii de azi nu-l mai aşteaptă pe Moş Nicolae şi nici pe Moş Crăciun – le joacă ei rolul.

Chiar şi aşa, să ştiţi că în tolba bătrânilor cu barbă albă din luna lui decembrie este şi un loc pentru daruri destinate lor. Adică vouă, nouă, celor ce am încheiat demult socotelile cu copilăria, dar rămânem tineri şi verzi. 😀 Ele sînt:

Credinţă.

Linişte.

Pace.

Sănătate.

Iubire.

Înţelegere.

Bucurie.

Speranţă.

Sinceritate.

Căldură.

…şi aş mai adăuga nişte bani în conturi. 😉

De toate vă doresc să aveţi parte şi asta cât mai repede. Cu toţii. 🙂

Dar sînt curios – deşi nu-i frumos – ce vă doriţi voi, cititorii blogului meu. 🙂

 

 

3 Comments

  1. Multumesc Adi de urare. Mi-am adus aminte de o vorba care se spune la noi la sinagoga si anume Sa ne dea Dumnezeu Sanatate … restul il cumparam. Cu aceste ganduri iti doresc toate cele bune tie familiei si cititorilor blogului.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.