La 480 de forinți – 6,25 de lei – pe litrul de motorină/benzină, benzinăriile din Ungaria funcționează bine mersi. Al naibii, că nu se retrage nimeni de pe piața țării vecine și nu se plânge că nu ar avea profit. Dincolo de Artand, Guvernul lor a decis că se poate – populist sau nu, anti-european sau nu, își protejează populația (principala obligație a oricărui Executiv, nu?). Și a calculat prețul plafonat astfel încât și benzinarii să aibă de câștigat.
La noi NU se poate plafona prețul – o spun cu disperare liberalii, au zis-o și social-democrații (care acum afirmă că, totuși, s-ar putea: la 7 lei/litru). Dar, în timp ce politicienii nu mai pot de cât se stresează să găsească soluții care să nu le strice șustele de business, OMV-Petrom raportează un profit triplu în primul trimestru al lui 2022 față de același interval din 2021.
România a devenit o imensă afacere, la care contribuim toți cu bani, dar puțini câștigă. Cu riscul de a fi catalogat populist – mi-l asum -, o spun: nu avem și nici nu am avut de zeci de ani un Guvern al țării, ci al băieților deștepți, al șmecherilor și al descurcăreților.
Încercați să munciți corect. Indiferent că sunteți angajați sau aveți propria afacere (una mică, nu corporații), câți o scoateți la capăt cu cheltuielile lunare fără să ”învârtiți” ceva, fără să vă descurcați cumva?
Drept e că nici nu luăm atitudine. În letargia noastră, ne merităm conducătorii care par să aibă un singur motto în viață: Pe orbul cu ochi nu-i păcat să îl păcălești.
P.S. Mai țineți minte cum, la agitația din primăvară, când se făceau cozi la pompe de teama măririi prețurilor (pe atunci 7 lei și ceva), guvernanții ieșeau greoi, în bunul lor stil – undeva, spre seară -, și ne anunțau că nu avem motive de panică? Ne-au calmat de nu ne-am văzut. De atunci, prețul motorinei a crescut cu mai bine de 1,5 lei. Strategia picăturii chinezești a ținut. Bine că ne-am porcăit între noi pe Facebook.