Observ cu coada ochiului cum ecranul telefonului pus pe birou se activează. Nu cunosc numărul și, cum aveam treabă, îmi zic că termin ce am de scris și apelez necunoscutul mai încolo.

O fac câteva minute mai târziu, când o voce de profă severă, aflată în prag de pensionare, trece rapid peste formalitățile de început și, fără să își zică numele (precizând, totuși, că mă sună de la un spital de recuperare din Băile Felix – ăla privat, pentru curioși 😉 ) și fără mă întrebe cine sunt (nici eu nu mă prezentasem), mă ia din scurt: ”Sunteți din zona Beiușului?”

Oi fi eu mândru prunc de beiușeni, dar nu-s atât de renumit (încă 🙂 ) pentru a fi recunoscut după numărul de telefon. Totuși, îi confirm că sunt originar din zona folclorică, dar cu onor fac parte din populația reședinței de județ.

Nu reacționează la anemica mea tentativă de glumă și trece mai departe. Simt că respectă un scenariu pe care sunt convins că îl mai aplicase cu ocazia mai multor zeci de discuții telefonice. Mă informează că numele meu a fost ales pe o listă de nu știu câte persoane care – norocoșii de noi! – beneficiază de ceva ofertă pe care spitalul pe care cică îl reprezenta o are în perioada asta. Sunt convins că sunt tehnici la marginea legalității și a GDPR-ului de a face rost de numere de telefoane și de adresele deținătorilor pentru a le folosi în scopuri de marketing, așa că nu-mi pierd vremea să o întreb cum a ajuns modesta mea persoană pe o listă atât de importantă.

”Domnu’, spatele vă doare?”

”Aveți dureri de spate?” Întrebarea mă face să râd: ”Doamnă, sunt printre cei 99,9% dintre români care au probleme cu spatele. Deci nu cred că e greu de ghicit că da, mă cam doare partea dorsală.”

Insistă să fiu mai detaliat și îi zic că mă doare în zona lombară, moment în care aflu, en passant, că doamna ar fi ceva medic pe la spitalul cu pricina și că e clar, am probleme cu tasarea unor vertebre – L4 și L5, dacă am reținut bine, că nu am avut curiozitatea de a ”gugăli” pentru a afla detalii.

Dar asta nu e o chestie atât de gravă pentru că, așa cum mi se relata mai devreme, sunt norocosul selectat în campania de reducere pe care doamna tocmai mi-o prezenta. Astfel, mi se oferea ceva soluție de care citisem undeva, tangențial, pe internet, cu o reducere de 50%. Nu mi s-a explicat cam ce efecte ar putea avea substanța respectivă, dar nici n-am avut curiozitatea să o întreb pe madama de la celălalt capăt al firului.

Oricum, durerile de spate căpătate în anii de stat la birou au o singură rezolvare, in my opinion: sportul. Nu ăla de perfomanță, de stabilit recorduri, ci alergarea de seară sau de dimineață și, eventual, ceva mișcare la sală. Dar până acolo, mai trebuie să depășesc doi adversari: lenea și comoditatea.

”No, bine!” și un telefon trântit

Ajunsesem să mă cam satur de vocea metalică a interlocutoarei și de aerul ei ușor superior, așa că am hotărât să scurtez discuția: ”Doamnă, eu nu prea stau pe acasă. Călătoresc mult și nu pot să stau să aștept produse aduse de curieri.”

Și eu, amețit: în loc să-i zic direct, de la început, că nu mă interesează, am băgat-o pe aia cu ”nu am timp”. Așa-s eu: pe motiv că sunt și ei oameni care își fac treaba, îi ascult pe toți cei care mă sună cu oferte de telefonie, produse medicale, bancare și alte bullshit-uri de marketing.

”Puteți trimite pe cineva să ridice comanda – soția, prieteni, părinți”, se agață doamna doctor de ultima speranță de a mă transforma în client. ”Nu-i deranjez eu pentru așa ceva”, îi replic suav. Mai apuc să aud un ”No, bine!”, însoțit de un catifelat trântit de telefon și… gata marketingul telefonic.

Adevărul e că nu avea rost să-și piardă vremea cu mine. Nu cred în baliverne comerciale repetate robotic la telefon. Așa că pot înțelege finalul brusc al convorbirii. Un pic ar mai fi de lucrat la comunicare și atitudine. Fără ele, ar rămâne atâtea părți dorsale netratate și flacoane cu soluții nevândute. Și ar fi păcat. 😊