Am lăsat puțin să se domolească valurile de comentarii și de contre în cazul Recorder-Godină. Să se domolească, nu să înceteze. Pentru că, vorba unui amic, atâta înverșunare în rândul susținătorilor-detractorilor din ambele tabere nu am văzut, cred, niciodată. Chiar dacă orice controversă durează, precum minunile, vreo trei zile, nu sunt convins că s-a terminat tot aici.
Nu dau lecții și nici nu mă erijez în mare cunoscător. Sunt un jurnalist simplu, care a învățat meseria asta nu la școală – am făcut Dreptul, ci de la oameni grei în presa locală și națională. (Pentru lipsa patalamei mi-am luat partea mea de jigniri și atacuri de la un personaj căruia vârsta și firele albe nu i-au adus deloc înțelepciune și echilibru. Atât a putut. Am intrat într-un schimb de replici cu el și apoi m-am retras. Am cedat eu.)
Am observat câteva chestiuni în cazul menționat la început și le prezint pe pătrățica mea de internet.
1. Godină nu e jurnalist și nici polițist când scrie pe pagina lui ”de scriitor”. Deci poate spune ce vrea. În cazul de față, e din sistem și știe mai multe decât unii care ne dăm cu părerea. Alegem dacă ne interesează sau nu ce are de zis. Răspunde pentru ce scrie și cei care se simt vizați și se consideră acuzați pe nedrept își pot căuta dreptatea în justiție. Sau să vină cu explicații pertinente. Înjurăturile și atacurile la persoană denotă probleme grave de caracter – indiferent din ce parte vin.
2. Recorder a făcut o investigație după regulile meseriei. A vorbit cu cei implicați, a prezentat documente. Totuși, chestia cu martorii care au văzut scuipătura nu se ignoră – consider că era o informație esențială. Or, ei au lăsat-o afară, zicând apoi că se contraziceau martorii. Eu zic că era esențial să pună informația chiar și așa. Îi costa 6-7 secunde în plus la material. Pe lângă asta, în materialul-răspuns la ce susținea Marian Godină nu au venit cu explicații despre testarea psihologică. N-am probe să-i contrazic în privința altor susțineri.
3. Nu sunt fan Cristian Tudor Popescu. Pe CTP îl citeam acum 20 de ani și îl urmăream la ”Milionarii de la miezul nopții”, invitat al lui Marius Tucă. L-am perceput mereu ca un jurnalist de opinie, cu un condei extraordinar, genul ”rău” care prinde bine la audiență. Acum îl urmăresc rar, pentru că nu sunt în ”publicul țintă”. Dar am citit ce scria luni Cristian Tudor Popescu despre cele 20 de procente de adevăr indubitabil dintr-o investigație, care ar demonstra că jurnaliștii și-au făcut treaba. Mărturisesc că aflu regula asta în premieră.
Știu că nu știu multe lucruri. 😊 Dar încă de la începuturile mele în presă, trei oameni importanți pentru mine – Narcis Fekete (de mulți înjurat, inclusiv de mine, dar recunosc lucrurile bune pe care mi le-a explicat), Vali Buda și Gabi Hizo – m-au învățat să scriu ”pe probe”. 100%. Niciodată mai puțin. Că eu am mai dat-o în bară, e o altă poveste.
Cât despre investigația jurnalistică, eu îi zic și anchetă. Că nu mi se pare că devin procuror dacă realizez o anchetă. Recunosc însă că sunt jurnaliști care se transformă în acuzatori, înclinând balanța într-o parte sau alta. Alegerea lor.
4. Mi s-a dovedit încă o dată că, dacă nu mergi cu valul, te acoperă lumea cu lături. Trist. Dreptul la opinie e o poveste de adormit copiii. În schimb, indiferent că ești Godină sau vreun comentator, dă bine să fii dur, rău în exprimare, uneori trivial… chiar jegos în aruncatul cuvintelor.
5. Aștept ca Poliția să iasă cu lămuriri. Mi se pare obligatoriu să o facă. Nu să tacă, nu să transmită informații pe surse sau ”cu mantă”, nu să se ascundă după fotografii cu fete faine și băieți musculoși în uniformă, postate pe Facebook. Nu sunt amator de generalizări gen ”Poliția e o mare mafie”, ”Justiția e coruptă”. Sunt cazuri punctuale care pot fi astfel încadrate. Dar etichete de genul acesta stau bine lipite pe fruntea instituțiilor și din cauza lipsei de reacție. Indiferent că dă sau nu bine la imaginea lor, trebuie să iasă cu explicații, să fie complet transparente. Doar așa pot să își recapete credibilitatea. Dacă îi mai interesează să fie credibili.