– Stați la rând?

O doamnă îmbrăcată în rochie cu sclipici, multicoloră, și un puști de mână ocupase o poziție atât de strategică între ușa farmaciei și primul client aflat la tejghea, încât nu știam dacă vrea să cumpere ceva ori doar aștepta să se usuce după o tură prin ploaia de afară. Mi-a confirmat imediat că varianta a doua era cea câștigătoare.

– Nu, io numa’ șed să mă încălzesc un pic. Că ploaie și-i frig tare afară.

Am făcut un pas în față, depășind-o prin dreapta și m-am așteptat cuminte rândul la paracetamol.

– Mami, vreau și io bomboane!

Mogâldeața de lângă doamna cu rochie cu sclipici prinsese glas. Am zâmbit, bănuind că ceruse ceva dropsuri pentru gât. Care nu ar fi mers rău pe vremea de afară, numai că nu prea erau ele bomboane.

– Alea nu-s bomboanie. N-ai tu treabă cu ele până mai crești.

Zâmbetul mi se transformă în chicotit. Farmacista se uită nedumerită, dar femeia îi oferă iute explicația necesară:

– O vrut protex, da’ nu-i trabă, că-i prea mic. Lasă, mă, că mai ai timp!

E o atmosferă de stand up comedy în farmacie. Râde clientul din față, râd eu, în cele din urmă zâmbește și farmacista. Doamna în rochie cu sclipici și multicoloră e și ea cu gura până la urechi, mulțumită că a făcut lumea să se simtă bine. După care îl trage pe ăla micu’ spre ușă și îi dă de știre ce urmează să facă:

– Hai să merem, că dacă stăm, nu mai găsâm nimic și nu ne dă nime’ pomană.

Se uită atent spre clienți și spre farmacistă, dar nimeni nu reacționează la vorbele ei. Așa că își ia odrasla și părăsește incinta. Iar înainte de a se arunca în ploaia rece de afară, ne aruncă un scurt și plin de înțelesuri ”Sara bună și cu bani!” 🙂

– No, hai o dată! Am apucat să mai aud de afară vocea unui bărbat care, ca un domn care se respectă, a răbdat în ploaia de afară ca jumătatea-i să se încălzească ”numa’ un pic” în farmacie.