Dacă-mi permiteţi…

De obicei, mă feresc să vorbesc de presa locală şi de cei care fac parte din ea. Nu că nu aş avea o părere. Ba am…şi încă una extrem de solidă şi clară. Dar o ţin pentru mine sau o spun doar celor apropiaţi 😉 Nu de alta, dar prefer ca într-o mare de”opinii deştepte” despre breasla asta să nu mai apară încă un filosof.

Dar vreau să zic şi eu ceva: dragi colegi mai tineri – sună de parcă aş avea 50 de ani de experienţă 🙂 – vă rog mult, învăţaţi şi respectaţi limba română. Care, apropo, trebuie şi vorbită, dar şi scrisă CORECT. Cu punct, cu virgulă, cu semnul întrebării, fără doi de i la „noştri”, cu acordul corect între subiect şi predicat şi fără virgulă între cele două părţi de vorbire, cu folosirea corectă a articolului posesiv şi, mai ales, cu idei logice, clare.

O ştire, un material de presă, trebuie să aibă o noimă, o logică. E adevărat, nu ne-am născut toţi cu pana în mână, dar trebuie să vrem să învăţăm. Recunosc că după 10 ani de presă simt că mai am nevoie de vreo 30 să învăţ jumătate din câte ar trebui să ştiu.

Mă opresc aici, că apoi devin prea didactic 😉 Prefer să îmi văd de treabă şi să mă discut chestiile astea la redacţie, cu colegii mei, ori la o bere, cu prietenii. Asta dacă vor să mă asculte. Dacă nu, îi oblig 😀 Cu ei îmi permit…

Să nu uit1: băi, frate, unde e reporterul ăla genial de la o televiziune loco ce zicea că vara e anotimpul în care el, ca maestru pe eveniment, are cel mai mult de lucru? Nu, zău! Tu te uiţi la jurnalele tv locale? Ţi se par atât de pline de evenimente? 😉

Să nu uit2: ştiţi cât costă o pâine în Zimbabwe? 60 de miliarde. De dolari. Locali. Astăzi. Că mâine va costa 100 de miliarde. De dolari. Locali. Paritatea e de 60 de miliarde de dolari zimbabwieni pentru un dolar american. Şi asta pentru că inflaţia atinge în ţara africană o valoare de 2,2 milioane la sută!!!!!!!

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.