Plăcerile mele de vară

Într-o ţară în care eşti considerat la modă şi deştept doar dacă discuţi politică ori fotbal, eu am renunţat să mă uit la emisiunile cu invitaţi din troaca politică şi la aventurile lui Mutu pe la Florenţa. Mi-am zis că ar fi cazul să iau puţin aer curat şi să renunţ la duhoarea vorbelor spuse de politiceni şi la fiţele unor fotbalişti penibili, zero barat ca intelect.

De aceea, ocolesc intenţionat Antena 3 şi Realitatea, pe care mut doar ca să văd cât e ora. Mă uit la ştirile TTV doar să reverific burtierele, evit TVS-ul, jonglez timp de 5 minute între Antena 1 şi ProTV doar ca să văd primele ştiri din jurnalele de la 19 şi nu zăbovesc nici măcar 1 minut pe OTV ca să mă mir de prostia de acolo.

Iau o vacanţă de la privitul la posturile care te fac „deştept” şi la care dacă nu te uiţi nu ai subiect de discuţie cu „clasa superioară” din orice domeniu.

PREFER DISCOVERY ŞI FILMELE. AXN-ul e noul meu „summerbuddy”. În seara asta am prins un episod din „CSI – New York” (mişto serial 🙂 ), mi-am reamintit de ce am rămas un admirator al „Star Trek”-ului şi am zâmbit la „vrăjile Sandrei Bullock” pe Pro Cinema. Poate să zică orice că m-am tâmpit… N-aş zice că nu 😉

Dar e vară, n-am chef de tâmpeniile superîncruntate ale deontologilor. Pardon, îmi fac treaba şi aştept să şi-o facă şi ăia care nu-s în stare să vină la timp nici măcar când programul de muncă are 4 ORE!!!! Însă, în timpul meu liber, cât mai e, prefer să admir o femeie frumoasă, să citesc o carte ori nişte bloguri deştepte (vezi blogrollul), să văd un film bun sau un documentar interesant decât să ascult inepţii…

Fug acum că a început un serial cu spioni pe AXN, după care sper să urmeze Eli Stone. E un fel de Ally McBeal, male version, serial drăguţ, despre stolurile din mintea noastră, despre iubire, sentimente, prostie etc. 🙂 E fain, relaxant…

Fără categorie

1 Comment

  1. tre sa vezi tot si sa nu crezi nimic. televiziunile si in special emisiunile politice unde de cum ascult o fraza ma si prind cui face reclama si cui antireclama. si cand ii vezi cat de convinsi sustin un politician sau il denigreaza pe altul. de parca toata viata lor tine de lucrul ala. tine doar pe plan financiar!!!! Cat despre discoveri nota 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.