Între a vegeta la bloc încă de pe la ora 7 seara şi a sta acasă, la Beiuş, până spre miezul nopţii şi apoi să pornesc la drum spre Oradea Mare optez, evident, pentru a doua variantă. 😉 Aşa cum am făcut şi în seara asta, când am preferat să mă delectez în oraşul natal la vreo 23-24 de grade, plus un vânt absolut superb, răcoros, decât să mă coc la vreo 27-28 câte sînt chiar la ora asta – aproape 12 noaptea – în garsoniera mea 🙁 .

Evident, a trebuit să vin în seara asta, totuşi, spre Oradea, aşa că am pornit la drum pe la 10 jumate. Calculasem eu că drumul va fi liber şi o să fie o plăcere să conduc, pe răcoare şi sub lumina lunii…

Aiurea! Dacă răcoare a fost şi luna chiar că era de poveste 🙂 , in schimb drumul a fost plin de „matematicieni” ca mine, care calculaseră că vor fi numai ei pe şosea. Şi n-au fost deloc puţini, pentru că, la un moment dat, mergeam chiar în coloană. Şi era aproape ora 11 seara.

Dar nu asta era, neaparat, o problemă. Problema era drumul, prost şi, mai ales, nemarcat. Cum Vectra mea era cam chioară de faza scurtă pe stânga, la întâlnirile cu idioţii care nu ştiau că mai au şi fază scurtă la maşină aveam probleme de vizualizare a zonei. Mai ales că liniile de pe mijlocul drumului erau aproape şterse, iar cele de pe margine, inexistente.

Nu degeaba se zice că avem nişte şosele de rahat. Doar că rahatul devine pe zi ce trece mai puturos şi mai mare…

Ca să nu fiu pesimist până la capăt, trebuie să remarc ceva: ştiţi ce mişto e să conduci noaptea, pe răcoare, pe ritmuri de „Toca me” (Fragma), combinată cu „Smooth operator” al lui Sade? Cam ciudată alăturarea asta, dar…uuuuuuuuuuuuu, mama, ce mişto sună 😉 Încercaţi să vedeţi feeling…. I need a miracle, i need a miracle, bum bum bum bum 😉