De la Deva până la Simeria sînt doar câţiva kilometri. Parcurs cu repeziciune (chestie nu prea bună, după cum am văzut la întoarcere), drumul relativ ok te duce direct într-un oraş cam de mărimea Beiuşului, tăiat de o şosea de centură ca-n palmă, proaspăt refăcută. Are, însă, un mare defect: e al naibii de greu să intri pe ea dacă vii de pe o stradă laterală. Şi are vreo câteva ulicioare pe care am intrat cu un scop bine definit.

„Unde am putea găsi pe cineva care face monumente în marmură?” Întrebarea noastră l-a făcut pe tinerelul pe care l-am abordat să zâmbească înţelegător.

– Domnilor, uitaţi, acolo fac cruci, dincolo fac cruci, la poarta ailaltă fac monumente… Peste tot se fac cruci din marmură. Oamenii din Simeria cu asta se ocupă! Puteţi merge şi la Marmosim, dar la particulari puteţi negocia!

Omul ştia să explice, nu glumă. Ne-a rezumat în câteva cuvinte tot ce voiam să ştim. Mulţumiri majore domnului! 😉 Primul atelier vizitat a însemnat contactul… hai să-i zic plăcut, deşi contextul e exact altul, cu modul celor de acolo de a face biznis. Femeia care ne-a ieşit în cale l-a sunat imediat pe şefu’ („un bărbat cu mult aur pe el, toată lumea îl ştie” 😀 ), ba chiar a vrut să-l trimită cu noi pe un băieţel să fie sigură că nu ne rătăcim.

– Avem vreo 60 de modele, a încercat ea să ne convingă. Ne-am convins mai târziu că vorbea pe bune.

Până la atelierul celui plin de aur, aflat în partea opusă a oraşului, am mai vizitat majoritatea curţilor ce ne-au ieşit în cale. Erau pline cu monumente funerare, care de care mai…fanteziste, unele conservatoare, altele de-a dreptul… futuriste. 🙂 Preţuri afişate sau nu, dar toate negociabile. Nu am găsit nimic ce să ne „placă”.

Am nimerit dintr-a doua încercare atelierului „auritului”. Îmbrăcat cu bermude si un tricou jerpelit, cu coama…pardon, 😀 cu părul a la Pittiş lăsat slobod în vânt, patronul ne privea printr-un ochi de sticlă şi ne-a întins o mână pe care se lăfăiau nişte lănţoaie de aur. Credincios mare, omu’! La gât îi atârna o crucioacă – cuvântul se impune – soră geamănă cu alea folosite de hip-hoperi ca să impresioneze dansatoarele din fund. Toate astea, gândesc eu, indică faptul că omul o duce bine, deci afacerea îi merge, deci e căutat, deci lucrează bine. 😉

În ciuda arătării şi a hieroglifelor pe care le-a folosit la scrierea precontractului, omul ne-a ascultat cu atenţie, ne-a desenat, ne-a explicat cu răbdare şi a negociat preţul, povestindu-ne întregul drum al marmurei de Ruşchiţa de la muntele din care e extrasă până la el. Am bătut palma, evitând „eye contactul” din motive de… sticlă. 😀

La întoarcere am prins un accident petrecut cu vreo 5 minute – nici atât – înainte de a ieşi noi din Simeria spre Deva. O biată Salvare făcută dintr-o Dacie antică a fost izbită în plin de un Ford intrat pe contrasens. Deşi obişnuit cu astfel de evenimente – am filmat atâtea încât credeam că m-am imunizat – nu mi-am putut reţine un tremur când am văzut un şofer în şanţ şi pe ambulanţier plin de sânge între bord şi scaunul făcute praf. Noroc că smurdiştii şi cei de la ambulanţă se mişcau profi şi au reuşit să-i stabilizeze. Pentru că traficul se blocase pe kilometri întregi, ne-am întors în Simeria şi am luat-o prin oraş spre Deva.

Ocazie să constat că, în afară de şoseaua de centură, nici o altă stradă din Simeria, principală cel puţin, nu arată mai bine decât după vreun bombardament.

Aşa cum nu arătau nici şoseaua de la Deva spre casă. Pline de gropi şi de nebuni. Printre ei şi un tirist, prea ocupat cu depăşirea unui coleg, fără să ţină cont de bălăngăneala propriei remorci şi de maşinile ce venerau din sens opus.

Apropo, Băse cred că plecase de la Ţebea. Nu prea erau sepepei şi maşini de fiţe prin zonă. 😉