Mă sună un prieten ieri după-amiază:

„Mă, zi-mi şi mie, nu e mai bună varianta prin Holod spre Hidişel, ca să ajung de la Beiuş la Oradea? Pe drumul direct sînt porţiuni unde pur şi simplu lipseşte asfaltul.”

Am făcut pe GPS-ul şi i-am zis să o ia din Pocola spre Şoimi, apoi Belfir, Tinca şi Leş. Bombardamentul pe acolo a durat mai puţin decât pe DN 76, mă gândeam eu. Prietenul meu nu a întors din drum să-mi urmeze sfatul şi a strâns din dinţi, continuându-şi drumul pe ceea ce altădată se numea „şosea„, iar acum e botezat în glumă „drum european„.

Nu am vrut să mă gândesc prin ce trece, dar am avut prilejul câteva ore mai târziu – aseară – când i-am urmat eu. Nici nu mai ştiu de câte ori am înjurat şi am căscat ochii, când, încercând să evit un crater, cădeam în altul apărut, probabil, din solidaritate cu celălalt. M-a durut spatele, pe cuvânt de şofer, de la cât m-am aplecat în faţă, pentru că gropile aveau şmecheria lor: apăreau de unde nici nu te aşteptai. Ca şi partizanii, în filmele de război. Că aşa arăta şoseaua de la Beiuş la Oradea.

Vorba colegului Vlad Tătaru: dacă ar vedea cineva din avion cum se circulă pe DN 76, ar zice ori că şoferii sînt beţi morţi, ori că fac jaloane.

Spre exemplificare, am făcut şi nişte poze. Din maşină,  că n-am îndrăznit să cobor. Dacă picam într-una şi mă căutau apoi ca pe Elodia? 😀

asta e chiar din Beiuş, pe şoseaua efectiv nenorocită de gropi