Romania de la ora 5

Un idiot si-a batut nevasta. Cum simt de raspundere. Mecanic, ca la tocator. Si, cretinul, mai e si bihorean. Nu ca asta l-ar face mai destept. Nu, tot bou e. Iar nevasta-sa nu zicea nimic. Nu depunea reclamatie la politie, ca e „chestie de familie”. La fel au considerat zecile de femei ucise in bataie…

Continue reading →

Casa de acasa

Cateodata, Oradea ma dezamageste. N-as zice chiar ca ma dezgusta…as minti si as fi nerecunoscator fata de orasul care m-a primit in urma cu 14 ani. Dar sint situatii in care mi-as dori sa o las in urma si sa plec… Sa las oameni, amintiri, locuri, pungile pe care vantul le scoate din container si…

Continue reading →

N-aveti un foc?

Privesc cu mirare la bricheta din cosul de langa aragaz. Bai, da-o dracu’? Una de asta, ma? Neeeee…. Ma uit apoi la camionul cu care un vecin din fan-clubului lui Gutza blocheaza o juma’ de parcare. E mare cat o zi de asteptat DDA-uri si ma gandesc sa-i fac bucuria. Adica sa-i trimit bricheta proprie…

Continue reading →

4 ani – partea a doua

Am gasit fotografii de la prima emisie, de la primele secunde de viata ale Televiziunii Transilvania. Merita revazute, macar de dragul a ceea ce a fost. Prima, cu cateva secunde inainte de intrarea in direct. Mai erau vreo cateva minute pana la numaratoarea finala. Evident, toata echipa era acolo. Cred ca aveam cele mai mari…

Continue reading →

Dupa 4 ani

La 4 ani, un copil sufla in lumanarile de pe tortul de ziua lui. Noi suflam in pumni sa ne mai incalzim. Cat despre tort… La 4 ani, tremuri cand intri pe usa si vezi o multime de oameni care aplauda, te pupa si te strang de obraji. In urma cu 4 ani, tremuram si…

Continue reading →

Absurdul durerii

Fiecare om are limitele lui. Fizice si psihice. Difera de la om la om. Unii cad dupa primele lovituri ale vietii si nu-si mai revin nicioadata. E drept, nu au alaturi persoane care sa stie sa-i ajute sa treaca peste momentele dificile. De aici rezulta dramele care se intampla in jurul nostru: sinucideri, imbolnaviri, oameni…

Continue reading →