Comisarul în blugi

– Nu mi-a plăcut niciodată stilul cazon. Nu e pe felul meu de-a fi. Acum am păr de două duşuri, dar când am intrat în Poliţie purtam părul strâns în coadă la spate. Şi acum, doar mă vedeţi, nu port uniformă, ci haina asta de blugi. Nu că nu mi-ar place uniforma – ferească Dumnezeu!…

Continue reading →

Nu eşti niciodată punctuală? Iată câteva TRUCURI FOLOSITOARE pentru a câştiga timp!

A fi mereu în întârziere poate să reprezinte un mare dezavantaj, pentru că te pune într-o lumină proastă faţă de cei din jurul tău şi îţi dă planurile peste cap. Numeroase studii pun acest lucru pe seama faptului că persoanele care întârzie, de obicei, încearcă să îndeplinească mai multe task-uri într-un timp foarte scurt. De…

Continue reading →

Sacrificii? Nu! Bătaie de joc printre gropi, case dărâmate şi tranşee

Sunt conservator în privinţa multor lucruri, dar când vine vorba de condiţiile de trai sunt un susţinător devotat al progresului. Şi al civilizaţiei, evident. Apreciez faptul că în Oradea au fost modernizate zonele centrale, au fost amenajate parcări de domiciliu, au fost sistematizate zone întregi şi au fost reabilitate superbele clădiri istorice din zona centrală….

Continue reading →