16 ani de şcoală, licenţă luată cu brio, 10 ani de presă, muncă de dimineaţă până seara. Toate astea nici nu put pe lângă „valoarea” fotbaliştilor de astăzi. Nu de aiurea, ci din ţara în care se joacă, cică, meciurile din Liga lu’ Mitică. Alea care încep cu acuzaţii prin ziare şi se termină la „Recursul etapei” sau la vreo comisie de la federaţie. Nicidecum pe teren.
Booooon. De ce zic că toate şcolile şi toată experienţa nu pot rivaliza cu un dribling, cu un şut la vinclu, cu un cantonament cu fetiţe sau nişte poker pe bani? Păi, iată un exemplu: pentru o victorie în meciul cu CFR, steliştii au o primă de 8.000 (OPT MII) de euro, în timp ce clujenii au promisă o sumă aproape dublă, 15.000.
Spre comparaţie, salariul meu PE AN, adicătelea cumulat pe 12 luni, nu ajunge nici măcar la valoarea primei steliştilor. 🙁 E adevărat că nu pot eu să mă ridic la nivelul lor. Doar ei sînt fotbalişti, iar eu unul care are licenţă în drept şi 10 ani de muncă în presă. Şi mai dau şi pe lângă poartă sau şutez în „Lipi” când facem un fotbal, seara târziu. Prea puţin, nu?
Trăim într-o ţară dezechilibrată, în care guriştii şi proştii au bani şi-şi permit să dea lecţii de morală. Iar ceilalţi stăm şi-i ascultăm.
În fotbal, nimic nu e pe gratis. Fiecare pasă greşită se penalizează, fiecare reuşită se premiază. De pro bono 😉 n-a auzit nimeni. Chestiile alea gratuite, pe care le mai fac eu şi ca mine mulţi, tare mulţi alţii. Nu-mi (nu ne) plâng de milă, doar constat. Aşa cum am făcut grafica la meciurile lui FC Bihor, transmise anul trecut. Atunci când TTV dădea meciurile, nu doar promitea şi apoi, brusc, se răzgândea.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=q85yh72UH08]
Aici totul se rezuma la procentul de oameni pe care reusesti sa ii enervezi (ca aia cu cat lichid disloca corpul scufundat in lichid). Cu cat enervezi mai multi, cu atat banii cresc. Gandeste-te ca Steaua poate enerva o tara intreaga. CFR, daca ii batea, enerva toti stelistii (ceea ce justifica prima mai mare..). Tu cati enervezi? :))
pe mulţi, crede-mă. Se pare, însă, că nu suficient de mulţi încât să am un venit ca lumea. 😉
Vezi? Am dreptate. Tu enervezi cateva sute aia cateva zeci (daca nu sute) de mii. Caand ajungi la performantele alea, o sa ai primele alea :)))