Nu mă țin mândru că-s român, deși iubesc sincer locul unde mi s-a dat să trăiesc. Aș avea de ce să fiu cu pieptul în față, dar nu e meritul meu că țara e frumoasă și istoria zbuciumată, cu momente și oameni care au schimbat o lume.
Citește mai departeCategorie: me and myself
Un experiment propriu și o concluzie: când e musai, ne știm întoarce la mersul pe jos
Soarta a făcut ca timp de câteva zile să redescopăr că mersul pe jos face piciorul nealcoș. Am făcut tradiționala navetă de acasă până la redacție la fel cum mergeau dintr-o cetate în alta strămoșii lipsiți de binecuvântarea lumii moderne, dar și de caii aflați la păscut și căruța nereparată de la ultima răsturnare în noroaiele de pe cărările de munte. 😉 Diferența e că eu am avut parte de asfalt, linii (dis)continue pictate pe drum și de semafoare. Bine, e adevărat că nu mi-am propus așa, de capul meu,…
Citește mai departeAlo, familia Gorilă?!
Știam că nu pot fi prins, drept urmare am pus mâna pe telefon și, după câteva numere formate la întâmplare și care nu se apelau – poate nici nu existau, am nimerit unul la care mi s-a răspuns.
– Alo, familia Gorilă? am întrebat repezit, după care am pus receptorul în furcă, izbucnind în râs.
Mi-am amintit de întâmplarea asta de când cu apelurile tot mai dese primite în ultima perioadă de la tot soiul de numere ciudate.
Cine m-a pus să citesc despre japonezi?
Evident, Bolojan e de vină pentru toate astea. Sau PSD. Ori Iohannis. Sau oculta mondială. Sau Putin, mai ştii. Numai noi nu. Pentru că noi dăm prioritate, suntem corecţi în trafic şi ne recunoştem greşelile.
Citește mai departeSă-i zicem, simplu, familie
Pentru mine nu e tradiţională sau modernă. E cum a definit-o Dumnezeu. Încercarea de a face altă caracterizare pentru familie înseamnă a da glas trufiei umane.
Citește mai departe13 ani, de la mogâldeaţă la adolescenţă
M-aş putea întreba „când au trecut 13 ani?„, dar răspunsul ar fi prea simplu: habar n-am, dar au trecut. 😉 Evident că au avut întâmplări bune ori rele, dar le reţin întotdeauna doar pe primele. Am o memorie selectivă şi hotărâtă să reţină doar chestiile faine. Acum 13 ani, vedeam prin geamul de la maternitate o mogâldeaţă strâns înfăşurată într-un material alb. (Nu-i cereţi unui bărbat să definească textila respectivă – noi, partea asta a speciei umane, îi spunem simplu „material”, indiferent că e bumbac, sintetic sau altceva.) Iar în…
Citește mai departeDespre pompieri şi de ce trebuie puse toate întrebările, mai ales cele deranjante
I-am privit întotdeauna pe salvatori ca pe o specie aparte. I-am admirat şi respectat şi voi avea întotdeauna sentimente pozitive faţă de pompieri, medici şi asistenţi SMURD sau de pe Ambulanţă. Am fost de prea multe ori pe teren în preajma lor, i-am văzut cum acţionează. I-am văzut nervoşi, agitaţi, cu lacrimi în ochi sau nedormiţi, înţelegători cu victimele, înţelegători sau nu cu noi, jurnaliştii. Nu le ridic statui. N-au nevoie. Noi avem nevoie de ei şi atât. Suficient, nu? Indiferent de starea lor, au acţionat după proceduri, profesionist. Poate…
Citește mai departeBăiatul cu reclame sună întotdeauna de mai multe ori
Nu ştiu ce reacţie aveţi voi, dar eu am trecut prin toate stările posibile când a venit vorba despre persoanele care distribuie reclame prin blocuri. Au fost zile când m-au trezit dimineaţa la ora 8 şi ceva. Asta când tura mea la redacţie începea la ora 11 şi noaptea ce trecuse abia adormisem după ora 3. Au ajuns la mine după ce au luat la rând toate apartamentele şi au sunat la fiecare, în speranţa că se va milostivi vreun locatar şi le va permite intrarea în condomeniu. Am făcut-o…
Citește mai departeCând baţi un record de stat la coadă. La bancă. Fără aparat de eliberat numere de ordine
42 de minute. N-am mai stat atâta la o coadă din copilărie, când ţineam o sacoşă verde răsucită după mână şi eram atent la poveştile oamenilor mari, în timp ce aşteptam să vină pâinea la magazinul din colţul străzii. Şi auzeam multe, că stăteam acolo cu orele până se însera. 😉 Mi-am amintit de acele imagini aşteptând, cu laptopul în spate, săptămâna trecută, la Banca Transilvania din Piaţa Unirii, Oradea of course. SĂ DAU BANI, nu să le iau. Vorba realizatorului TV, a fost un cumul de factori care a…
Citește mai departeO lună de întâmplări şi 20 de ani de presă
Hei, da’ ce somn lung am mai dormit, voinicii mei! 🙂 La ăla online mă refer, că în rest nu bifez mai mult de 6 ore pe noapte. Ştiu, încă sînt tânăr şi pot duce. 😉 Dar după o lună de lipsă de activitate pe blog, mă întorc. Nu cred că e un eveniment de remarcat pentru multă lume, dar pe mine mă bucură. adilabos.ro e, totuşi, dublura mea în lumea virtuală. 🙂 A fost o perioadă în care absenţa de pe blog a fost compensată cu postările complete de…
Citește mai departe