Arma porno şi cea a dezinformării în politică

Apariţia filmuleţului în care se zice că actriţa care prestează la greu, într-o maşină, la flautul unui mascul, ar fi secretarul executiv al PSD, Ana Birchall, arată cât de greţoasă, infectă şi jegoasă poate fi curvăsăria asta numită politică. Se ascut cele mai porcoase arme şi nu se mai ţine cont de nimic când e vorba de a doborî un posibil adversar, chiar din propriul partid.

De fapt, luptele în interiorul partidului, oricare ar fi acesta, sînt mult mai ale dracului decât cele duse între diverse formaţiuni.

Adevărul e că se discută de mult timp de modul în care unele femei au ajuns sa urce in ierarhia politicii, folosindu-se de farmecele personale. Până acum doar s-a bârfit şi se pomenea, cu o tragere expresivă din ochi, despre vizitele nocturne la palat sau despre apetitul unor burtoşi pentru junele ori planturoasele cu dorinţe de avansare.

De această dată, uite că apăru ceva ce se pretinde dovada celor spuse, dar neprobate până acum. Sincer, nu ştiu ce să zic despre sugativa din film. O fi, n-o fi… Cert e că i-a făcut bucuria ăluia, care, mare actor, i-a dat părul la o parte, să vadă camera amplasată în maşină – clar, cu ştiinţa lui – întreaga faţă a femeii.

Sînt convins că băieţii care au făcut înregistrarea au apelat profesionist la arma porno şi la cea a dezinformării. Au pus pe net o parte din înregistrare, zic ei, în care nu se poate spune cu siguranţă cine e „saxafonista” de pe scaunul din dreapta. (Flautistul nici nu interesează, momentan.) Au lăsat loc discuţiilor, nu înainte de a anunţa o a doua înregistrare, de această dată mult mai explicită. Care, paradoxal, nu cred că va mai apărea. De ce? Pentru că primul filmuleţ, poate şi singurul, şi-a atins ţinta. Ana Birchall e pusă la zid, chiar dacă presa se fereşte să dea filmuleţul (sînt curios din fire şi l-am căutat, totuşi, până l-am găsit) şi preferă să facă trimiteri la deontologie. Chiar dacă nu e nimic dovedit, ea e deja declarată vinovată, fără scăpare.

Jegos plan, scârbos şi abject.

Şi chiar dacă se va dovedi că în rolul principal e politicianul PSD (potrivit „regizorilor”), mai şochează ceva în ţara asta? Se va petrece vreun cutremur în politica românească? Tâmpenii! Vorba unui amic: „Ei se regulează, noi o sugem!”

P.S. Nu am nimic cu cele pasionate de sex oral în maşină. E viaţa lor, alegerea lor, treaba lor. Deşi cred că e un pic cam incomod. 😉 Dar mă enervează cele care vin să ne ţină prelegeri de moralitate după ce s-au şters cu mâneca la gură.

Fără categorie

1 Comment

  1. 3 centimetri moi si destramati, ha! Cui sa-i fie rusine de acest clip, barbatului sau femeii?

    Posesorului acestui degetel fara os in el: mie mi-ar fi fost jena sa imi public putinatatea in felul acesta. Dar asta e natura, unde da numai 3 centimetri da probabil suficienta prostie si ingimfare pentru a crede ca ai cu ce te mindri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.