– Mă duc pe la farmacie, îmi iau nişte Viagra şi regulez tot ce mişcă.
Direct şi la obiect. Nu tu figuri, nu tu meditaţii la nemurirea sufletului, nici chiar redactarea vreunui testament. „Pentru ce? Dacă tot dispărem într-o gaură neagră, pentru cine să-l scrie şi ce să lase moştenire?” Logic. Simpaticul meu coleg cu mustaţă – Attila, pentru cunoscători 🙂 – ştie exact cum îşi va petrece ziua de azi. Mai precis cum ar vrea să şi-o petreacă. În ipoteza că ar fi ultima inainte de a cădea victime experimentului de la Geneva.
Nu că n-ar avea intenţii sănătoase. Poate şi eu aş face acelaşi lucru, dacă aş afla că mai am câteva ore de trăit. Cu o diferenţă: mie nu-mi trebuie Viagra. 😀 Nu detaliez.
Doar că nu mă interesează zvonurile alarmiste care ne dau drept sigure victime ale vreunei ipotetice găuri negre, în fundul căreia, cică, vom fi absorbiţi în după-amiaza asta. Prefer să cred… nu, sînt sigur că şi mâine totul va fi la fel. Iar dacă se va modifica ceva, în domeniul ştiinţei, bineînţeles, vor afla generaţiile de după noi, care vor reuşi să analizeze toate datele strânse în experimentul de sub Alpi.
Între timp, restul lumii merge mai departe, neschimbat. Salariile vor intra în aceleaşi zile ca şi până acum, greşeli la burtiere sau la sunet vor exista în continuare, „Ursus” rămâne cea mai bună bere românească, Pro TV – cea mai bună televiziune, iar eu voi trăi cu speranţa că în curând îmi voi schimba maşina.
De fapt, dacă mă gândesc bine sfârşitul ăsta de lume mi-l pot petrece la studio sau pe drumul dintre redacţie şi restaurant, povestind cu colegul Cristi Popa sau căscând gura – cu discreţie 😉 dacă se poate căsca gura discret – la mlădioasele creaturi care se plimbă cu poşeta pe mâna erectă sau vorbind, dragă, la telefon…
Apropo, ne vedem diseară, după apocalipsă, la un fotbal şi o bere. Hai, vă pup! Mă duc în pat, să apuc să dorm câteva ore… Poate, cine ştie, chiar vine sfârşitul lumii şi mă prinde obosit.
P.S. Acum am înţeles de ce pe Lobonţ şi pe restul mingicarilor în galben nu-i prea interesează meciul cu Feroe. Păi, dacă vine gaura neagră, ce mai contează? 😀
da ce ? ne ataca extraterestrii?